Puţin off-topic şi puţin off-season, dar ar fi păcat să nu menţionez săptămâna de ski din Dolomiţi, martie 2013. Pe scurt, dacă nu aţi fost încă acolo, mergeţi. Domeniul schiabil se întinde pe suprafaţa a trei judeţe, să zicem Braşov, Sibiu şi Argeş şi este cam de 60 de ori mai mare decât domeniul Poiana Braşov. Adică peste 1200km de pârtii, faţă de 20 cât adună Postăvaru. Există un schi-pass care acoperă toată zona şi, evident, nu ai cum să acoperi atâta amar de munte într-o săptămână de schi. Dar gândul că ai acces peste tot te face să te simţi important, cumva diferit de Sinaia, să zicem, unde cartela de ski din platou nu se pupă cu telecabina de acces în zona de schi.
Zăpadă în exces. A fost o iarnă plină de precipitaţii, dar chiar şi aşa, faptul că pârtiile sunt la o înălţime medie de 2000 de metri ajută. Maşinile de preparat pistele ies la treabă în fiecare seară, dimineaţa la prima oră pârtiile fiind ireproşabile.
Infrastructură cât cuprinde: telecabine, gondole, telescaune fără număr, fără număr. Mai impresionante poate sunt drumurile peste pasurile de 2000 de metri, ţinute deschise majoritatea chiar şi în toiul iernii. La urma urmei, altfel n-ar putea ajunge acolo cohortele de turişti, veniţi să facă circuitul Sella Ronda – închipuiţi-vă schiind în jurul Bucegilor, plecând din Braşov spre Valea Prahovei şi întorcându-vă dinspre Moeciu – Bran în aceeaşi zi.
Circuit care este la fel de popular şi vara pentru cicliştii de şosea, dar şi pentru mountain bikeri. Aşa că avem acum planuri pentru la (o) vară. Până atunci, iată pozele.
Şi un scurt montaj, condimentat sonor cu trompeta lui Nini Rosso (La Campanella).
Lasă un răspuns