Acum vreo patru-cinci ani, vechiul drum de căruță ce urca din Sibiel în Crinţ prin Poiana Soarelui era aproape înghițit de iarbă şi nisip, în special după ce treceai de zona grătaragiilor de weekend care se opreau la marginea drumului imediat ce ieșeau din pădure. Primăvara asta, surpriză: drumul e lățit, îndreptat, ”îmbunătățit”. Ai zice că e rezultatul exploatărilor forestiere care au fost (re?)deschise în zonă, că în Crinţ nu s-a schimbat nimic: unitatea militară arată la fel de părăsită, la ferma-pensiunea-păstrăvăria ce flanchează o bună parte a drumului chiar la intrarea în Crinţ n-am văzut niciodată pe nimeni (deși în mijlocul nicăieriului tronează inclusiv un teren de tenis, pe lângă ferma de panouri solare și cabana de lemn cu doua nivele și multe geamuri cu obloanele mereu coborâte).
Rezultatul e că acum urcarea în Crinţ dinspre Sibiel devine tot mai monotonă. Dacă vrei trasee mai de mountainbiking trebuie să continui spre Creasta Porumbelului. Ceea ce am și făcut, în continuarea explorărilor începute în vara trecută.
Atunci am ”cartat” două rute de acces din Tilişca în Crinţ, ambele foarte frumoase şi solicitante. De data asta am vrut să vedem cum se leagă traseele astea cu Creasta Porumbelului şi răspunsul este da, se leagă foarte bine. Zona este spectaculoasă prin inedit: Creasta Porumbelului ţine tot timpul o muchie, priveliştea este amplă şi pe o parte (valea Dobra şi Masivul Cindrel), şi pe cealaltă (dealurile Mărginimii Sibiului spre Tilişca şi Sibiel). Odată ce ieşi din Creasta Porumbelului orizontul vast lasă locul unei alternanţe rapide de mici văi, pâlcuri de pădure, coaste înierbate şi pârâuri sezoniere. Urcări scurte şi intense, coborâri asemenea – traseul ideal de cross-country. Ne-am petrecut la distanţă cu o turmă de oi, am auzit nişte lătraturi fără să vedem câinii la faţă. În rest doar urme de motociclete mai trădau prezenţa umană în locurile acelea uitate de lume.
Coborârea în Tilişca prinde o culme paralelă cu cea pe care se urcă din Sibiel în Crinţ, prin Poiana Soarelui. Un deliciu de coborâre prin iarbă de gazon englezesc, pe lângă gospodării în care începe să mai apară câte o urmă de viaţă. Finalul coborârii în Tilişca ne zguduie creierii pe un drum pietros prin pădure pe coasta dealului, îl ţineam minte de vara trecută. Şi atunci, şi acum mă minunez cum pot să reziste bicicletele astea la asemenea abuzuri.
Cum ziua se termina cam prea repede şi după prea puţini kilometri pentru cei trei participanţi la tură care se antrenează pentru maratoane (Mihai şi Mihai şi Christi), din Tilişca am purces din nou spre Crinţ, pe un traseu inaugurat în tura amintită mai sus. Urcăm, deci, din nou vreo alţi 600 de metri diferenţă de nivel, până în acelaşi Crinţ. De unde la vale spre Sibiel pe drumul forestier care ţine valea şi care poartă şi el semnele unui trafic intens de camioane cu lemne.
În final s-au adunat peste 2500 de metri diferenţă de nivel in aproape 80 de kilometri. O pregătire bună pentru un maraton, constat eu acum, la aproape două săptămâni distanţă. Mai ales că, între timp, am decis să mă înscriu şi eu la Maratonul Medieval de la Mediaş. Că veni vorba, Mărginimea Sibiului se pretează foarte bine la un maraton de mountainbiking – traseele sunt minunate, spectaculoase şi suficient de dificile, departe de zonele circulate, locuri de cazare în zona cât cuprinde. Nu m-aş mira să vedem pe aici un concurs de mtb. Ne-ar conveni, am juca pe teren propriu :-).
Iată şi un scurt montaj video cu imagini filmate în această tură:
