Mountain bikingul este, de cele mai multe ori, o treabă de băieți. Intrați într-un magazin de specialitate și numărați câte fete cumpără. Sau vând. Întrebați orice revistă, tipărită sau on-line, care este distribuția pe sexe a audiențelor și veți afla un raport cam de 85%-15% în favoarea bărbaților.
Și vorbim de un domeniu în care se discută înclusiv despre epilarea picioarelor, sau despre cât de greu este să găsești mănuși asortate pentru cadrul cel nou lime-green (și, bineînțeles, pentru noii pantaloni mov fosforescent).
Statisticile cu pricina se regăsesc în bună măsură și în componența grupurilor care apelează la noi pentru organizarea unor ture de mountain biking. Din când în când, însă, avem situații care sparg monotonia statisticii, precum în grupul de șapte mtbiști din Germania, veniți pentru tura noastră avansată Alpii Transilvaniei: patru fete și trei băieți.
Am avut o săptămână de vreme impecabilă, pe măsura momentului. Ne-am bucurat pe deplin de urcările și coborârile întinse de-a lungul a cinci munți și șase zile de mountain biking. Cărări de toate felurile, prin pădure sau goluri alpine, cu rădăcini, bolovani sau combinațiile de rigoare. Urcări criminale, ceva push și carry-bike, că nu se poate fără dacă miza este să ajungi la acele cărări despre care povestești după aceea cu ochii sclipind de bucurie.
Și au fost din belșug și din astea. Potecile Ciucașului, coborârea din Baiului pe Sorica în Azuga, potecile din abruptul estic al Bucegilor, cărările de sus din platou, celebra coborâre din Șaua Strunga, potecile din Piatra Craiului.
Cele patru fete au fost la înălțimea contextului, demonstrând putere, îndârjirea și îndemânare. Bravo!
Lasă un răspuns