Belgienii la trântă cu Carpații

raport de tură

"It was a wonderful experience! Most certainly thanks to Horia whose foresight, insight and flexibility guaranteed stages which fitted our…"

Programul Alpii Transilvaniei este unul mereu dificil. O grămadă de urcări, la fel de multe coborâri tehnice de-a lungul a cinci munți, la altitudini variind între 700-800 metri și peste 2300, pe cărări demne de concursuri enduro și maratoane XC. Vremea poate pune și ea umărul, cu o ploaie enervantă sau chiar cu ninsoare și gheață.

Ca să fie treaba completă, în tura organizată în Octombrie 2016 pentru un grup de vajnici mtbiști belgieni am avut parte de o încercare nouă. Anume să-mi aduc aminte care dintre ei este Bert, care Bart, sau Dirk, sau Gert, sau Eric, sau Nic. Cum memoria mea a numelor este jalnică, vă dați seama cam cât am bâjbâit :).

De-a lungul a șapte zile și cinci munți am reușit să fac lumină în lista de nume și setul de chipuri :). Am reușit până la urmă să fac ordine în lista de nume și în setul de figuri din jurul meu, asociind pe cine cu cine trebuie. Nu mi-au trebuit decât șapte zile și cinci munți :). Noroc că știu cărările foarte bine, nici o bâjbâială în partea asta.

Munții Ciucaș

Am început pe vreme de vară, sus în Ciucaș. Vreme superbă, lume multă pe cărări, cel puțin pentru standardele românești. Pentru cei obijnuiți cu cărările Alpilor, aproape pustiu. Loc gârlă pentru toată lumea, o vorbă bună în stânga, o încurajare în dreapta. Atmosferă de sărbătoare, ca-n marile urcări din marile tururi.

Munții Grohotișului și Baiului

Traversarea din Bratocea în Valea Prahovei, la Azuga, este un test de anduranță. Profilul zilei este simplu: o urcare, o lungă coborâre, o mega urcare și o super coborâre. Plus ceva înflorituri, că așa e la munte. Nu există coborâre fără câteva contrapante, nici urcare fără câteva respiro-uri la vale pentru relaxat picioarele și răcorit plămânii. Cam 45 de kilometri, aproape 2000 de metri urcare și coborâre, iată cifrele unei zile care se apropie cel mai mult de definiția „epicului”.

Belgienii mei au făcut față cu succes, au aruncat chiar un sprint finish pentru apartul foto la capătul urcării din Valea Doftanei până în creasta Baiului.

Munții Bucegi

Parcul Natural Bucegi oferă suficiente cărări să umpli trei zile. Poteci pe sub abruptul estic, cărări pe platou, celebra coborâre din Șaua Strunga spre vest. Vremea ne-a ținut la distanță de vârful Omu, dar am compensat cu ceva cărări tehnice, mai puțin cunoscute, spre Bolboci.

Piatra Craiului

Spectaculoasele Prăpăstii ale Zărneștilor, plăcinta cu mere proaspăt scoasă din cuptor la Cabana Curmătura, potecile și satele de munte din Țara Branului: Parcul Național Piatra Craiului are suficiente ingrediente pentru o zi densă și intensă de mountain biking la superlativ.

Ultima zi era rezervată potecilor din Postăvaru, bike-parkul nostru natural din fundul ogrăzii. Vremea urâtă ne-a stricat socotelile, astfel că ne-am transformat în turiști tipici, vizitând Castelul Bran și bălăurind prin centrul vechi al Brașovului. Picioarele și plămânii s-au bucurat de o neașteptată pauză, sufletul trăgea cu ochiul către poalele munților, ascunși sub covorul de nori și ploaie. Poate data viitoare, cărările Postăvarului nu pleacă nicăieri!

Jochen

It was a wonderful experience! Most certainly thanks to Horia whose foresight, insight and flexibility guaranteed stages which fitted our skills and helped us push our boundaries so we came out of this trip as better riders both technically and physically. Romania has a lot to offer to bikers: awesome scenery, diverse trails, incredible climbs and downhills spiking your adrenaline levels.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *