În lumea mountain biking-ului cool, nu se face să porți licra. Hainele astea lipite de corp denotă șoselar, un biciclist iubitor de pedală care se simte bine departe de cărări, fluștumat iremediabil în fața obstacolelor tehnice de pe o potecă mai ascuțită.
Stereotipuri, bineînțeles. Precum mi-au dovedit, încă o dată, grupul de 13 belgieni veniți pentru Circuitul Bucegilor în septembrie 2024. Da, licra cât cuprinde. Da, aveau o vastă experiență de pedalat pe șosea și pe drumuri de pământ și mai puțin pe single trails tehnice. Și da, întâlnirea cu poteci mai dificile i-a luat prin surprindere. Au fost, însă, entuziaști în a încerca ceva nou, în a-și depăși limitele. În a extinde definiția „mountain bikingului” dincolo de ce însemna, el, până la experiența din România.
Au fost momente inedite de împins și cărat bicicleta, la deal și la vale, unda panta era prea mare sau obstacolele prea multe. Dar ăsta e un preț mic pe care-l plătești ca să te bucuri cu adevărat de mountain biking la munte, alături de prieteni.
De fapt, să fim sinceri, dacă e să ne răscolim pe sub staturile de pantaloni, bluze largi și protecții, vom găsi și o urmă de licra :-). Pe acolo pe unde e și tricoul cu Metalica.
Lasă un răspuns