Organizăm ture ghidate de mtb în Transilvania. Avem cinci programe de o săptămână, tip all-inclusive, de la nivel mediu la expert. Puteți să vă înscrieți într-una din turele cu date fixe sau putem organiza ture la cerere.
În pagina de contact am pregătit un formular pentru ture speciale, folosiți-l cu încredere, răspundem prompt!
Din 1996 până astăzi am pedalat zeci de mii de kilometri, am urcat şi coborât zeci mii de metri diferenţă de nivel, la munte, la deal, la mare, în România şi în străinătate. Aşa cum ne-am descurcat noi, fără ghid, fără hartă cu trasee de bicicletă, dar cu nenumărate zile investite în documentare şi cercetare pe teren, se pot descurca şi alţii. Mai ales dacă ai o pasiune pentru explorarea în sine. Plăcerea de a descoperi locuri, cărări, trasee noi este una din marile satisfacţii pe care le oferă mountainbikingul. Trebuie să o faci, însă, cu atenţie la riscurile inerente, cu respect pentru natură, pentru animale şi pentru oamenii ale căror locuri le străbaţi.
Numărul pasionaţilor de mountainbiking creşte constant, e suficient să numeri portbagajele de bicicletă de pe tavanul maşinilor sau numărul de maratoane mtb (dar şi cel al participanţilor la aceste maratoane) organizate în România. Într-o lume în care cele 24 de ore ale zilei sunt mereu mai scurte, puţini mai au timp şi energie de investit în găsirea traseelor de bicicletă, a locurilor de cazare, a soluţiilor de transport. După o săptămână de muncă toată bucătăria asta internă dinaintea şi de după mountain bikingul propriu-zis este prea obositoare. Dar nici statul acasă nu este o opţiune.
Acestor entuziaşti ai mountainbikingului li se adresează oferta noastră, făcută împreună cu mountainguide.ro. Iulian Cozma se ocupă cu organizarea de ture montane de la sfârşitul anilor 90, fie că e vorba de drumeţii, excursii montane, ski de tură sau ski extrem. Începând cu 2009 organizăm împreună şi ture de mountain biking. Ne adresăm în mod special străinilor care vizitează România (programe de o săptămână sau mai mult) sau străinilor care lucrează în România şi vor să cunoască ţara mai bine (programe de weekend). Credem, însă, că aceste programe pot fi interesante şi pentru mtb-iştii români. În oraşele mari sunt tot mai mulţi români care câştigă bine lucrând pe brânci toată săptămâna şi care îşi doresc din când în când o ieşire la munte peste weekend. La urma urmei, nu e păcat să cheltui bani pe biciclete de ultimă generaţie pe care apoi să nu le aduci acolo unde le este locul: pe cărări de munte, în păduri, în golurile alpine?
Practicăm ghidăria montană cu responsabilitate – suntem ghizi montani autorizaţi din 1998, prima generaţie din România, membri ai AGMR (Asociaţia Ghizilor Montani din România). Ne facem treaba cu pasiune şi bună dispoziţie şi asta se vede, dacă e să te iei după testimonialele lăsate de turişti din toată lumea la mountainguide.ro. Ne dorim să adăugăm şi români pe lista de americani, canadieni, germani, francezi, britanici, austrieci, italieni, suedezi, danezi, belgieni, israelieni, ruși, lituanieni pe care i-am cunoscut şi cu care am rămas prieteni.
Aşteptăm mesajele voastre la contact(at)mountainguide.ro sau contact(at)mtbtours.ro, sau completați formularul din pagina de contact. Puteți citi Termenele și condițiile sub care operăm aici: http://www.mountainguide.ro/ro/conditii-drumetii-montane-schi-de-tura/
Lasă un răspuns