Valea cu Apă, Postăvaru

raport de tură

"Foarte tare trebuie sa-l fac si eu. Mia placut si asta si prin ciucas anul asta am de pedalat.Fain de…"

Inaugurăm un mic face-lift al siteului mtbtours.ro cu filmul de mai jos. Am ieşit la pedalat şi filmat într-o duminică liniştită şi relativ călduroasă la începutul lui noiembrie, de atunci n-am prea mai avut parte de bicicletă, vremea ne-a ţinut la respect.

Braşovul este un loc bine-cuvântat pentru mountain biking. Din centrul oraşului ajungi pe cărările care urcă până în Postăvaru în câteva minute. Tot în câteva minute ajungi şi la autobuzul de Poiana Braşov, preferat de coborâtorii tot mai numeroşi din oraş. Pentru cei care vor să transpire şi la deal, drumul forestier ce urcă pe la Pietrele lui Solomon este o opţiune ideală de a ajunge în Poiană. Ai aproape zece kilometri de urcat, ceva mai mult de 500m diferenţă de nivel, adică o pantă medie solicitantă fără să fie epuizantă.

Din Poiană poţi coborî înapoi în Braşov pe cărarea prin Valea cu Apă, prin locurile pe care le puteţi vedea mai jos. Am lăsat filmul mai lung (22 minute şi 22 secunde) pentru cei care vor să vadă traseul in extenso. De la minutul 11:13 începe coborârea din Poiana Stechil până în Scheii Braşovului – pentru cei care vor să vadă cam cum arată traseul de mtb de la Duatlonul Cetarea Braşovului, tura lungă.

În plan avem şi un film despre coborârea pe Triunghiul Galben, o variantă mult mai puţin populară dar cel puţin la fel de interesantă – mai ales pentru cei care preferă cross-country sau all-mountain. Dar asta se va întâmpla mai la anul, dacă nu cumva de Crăciun şi Anul Nou ne dăm cu bicicleta în loc sa mergem la ski.

Pandi Samu

Foarte tare trebuie sa-l fac si eu. Mia placut si asta si prin ciucas anul asta am de pedalat.Fain de tot continuati tot asa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *