Cu Steve si Robbie am pedalat pana sus în Poiana Gutanu si apoi la vale spre Simon într-o sâmbata din vara lui 2010. Ar fi trebuit sa mergem în ziua urmatoare în Piatra Craiului, dar ploaia ne-a stricat planurile. Din amânare în amânare, s-a facut mai 2011 pâna sa terminam treaba începuta acum aproape un an. De data asta grupul a fost mai mare. Pe lânga Steve si Robbie a venit si Andreea, Lenuta si Mihai.
Traseul din Piatra Craiului este clasic. L-am inaugurat în vara lui 2002, când bicicletele pe carari de munte erau raritati. Am umblat în vara aceea si în Baiului (via Zamora, din Busteni), si în Ciucas (din Pasul Bratocea), din Poiana Brasov în Cheile Râsnoavei cu urcare la Poiana Secuilor, în jurul Pietrei Mari pe Valea Azugii si Susai – nu am întâlnit în toata vara aceea picior de biciclist pe cararile pe care le-am batut. Lucrurile s-au schimbat mult. Asteptându-i pe Steve, Robbie si Andreea la intrarea în Prapastiile Zarnestilor, în parcarea de la cabana Gura Râului, am numarat cel putin zece mtb-isti intrând în Prapastii – majoritatea urcau, probabil, la cabana Curmatura. În decursul zilei am întâlnit alte trei grupuri, în zona La Table si Poiana din Grind. În cursul zilei am întâlnit mai multi biciclisti decât pedestri.
Traseul initial, cel din 2002, urca pe drumul forestier din Prapastii pîna în Poiana Vladusca, apoi La Table, Poiana din Grind, coborât prin cheile Brusturetului pâna în Dâmbocicioara, apoi urcare la Ciocanu, Sirnea, Pestera, Magura si jos la Fântâna lui Botorog. O tura destul de lunga, vreo 45 de kilometri, mult drum forestier. Între timp drumul prin cheile Brusturetului a fost rupt de viitura (cel putin asa l-am vazut ultima oara, în 2010), prin satul Ciocanu trece acum asfaltul si se continua aproape pâna în Sirnea, daca nu cumva l-au terminat.
Între timp gusturile, abilitatile si echipamentele noastre cicliste s-au schimbat, ata ne trage mai mult spre carari decât pe drumuri forestiere. Mergem acum cu placere pe trasee pe care atunci nici nu ne-am fi gândit ca se poate sta pe bicicleta. Traseele tind sa fie mai scurte în lungime dar cu diferente de nivel mai mari. Astfel ca, în loc sa coborâm din La Table spre sud, pâna în Dâmbovicoara, am urcat prin Saua Joaca si Curmatura Groapelor (de unde panorama asupra Bucegilor si a zonei Sirnea-Magura-Pestera-Bran-Moeciu-Fundata este minunata), ne-am întors spre Poiana din Grind si din nou în Saua Joaca, de unde am coborât prin Poiana Frumoasa, apoi pe lânga Casa Folea si am trecut din Pestera în Magura si în final jos la Fântâna lui Botorog. În destule locuri am revazut marcajele de la maratonul Trei Munti din 2010.
Steve si Robbie au fost mai mult decât încântati. Traseul este foarte variat, solicitant tehnic si fizic, varietatea de peisaj este, probabil, unica în România. Spre sfârsitul ultimei coborâri, pe cararea îngusta printre gardurile gospodariile din Magura, cu pulsul bubuind si cu adrenalina dând pe dinafara, Robbie zicea ca ”this might be my best ride ever”. Andreea, la doar a treia iesire cu bicicleta pe drumuri de munte trebuie sa o credem pe cuvânt, ca altfel s-a descurcat foarte bine), cu greu îsi dezlipea zâmbetul de pe fata. Mihai si Lenuta erau ceva mai retinuti, pentru ei experientele astea sunt curente. E si asta un dezavantaj: când esti mereu atât de aproape de ceva cu adevarat frumos, te înveti cu el si nu-i mai vezi minunatia. În iulie 2010 eram pe sub Cerdac, în Bucegi, cu un grup de biclisti din Israel. Seful grupului îmi zicea, admirând panorama Bucegiului, ca nu mai stim ce locuri frumoase avem, vazându-le atât de des. Avea dreptate. Dar e o problema pe care ma bucur sa o am.
Cât despre mine… Chiuiturile pe care le auziti din când în când în filmul de mai jos sunt (si) ale mele. Traseul din Piatra Craiului a fost mult timp pe locul unu în topul preferintelor mele. Nu mai este pentru simplul motiv ca sunt multe alte trasee care-mi plac la fel de mult. Ideea de prim loc nu mai are sens.
Steve Brooks 
