Uneori uităm să ne bucurăm de munte. Prea concentrați pe flow, pe shredding, pe lățimea sau presiunea cauciucurilor, pe numărul de dinți din foaia pedalieră sau diametrul discului de frână, ajungem să ne bucurăm mai puțin de ceea ce ne-a adus, pe mulți dintre noi, în lumea mountain bikingului. Tocmai muntele.
Cele șase zile de tură cu ALda și Ronan au fost o ocazie bună să mai îndrept situația. Am urcat pe vârfuri în Bucegi (Omu, Strungile Mici) și am coborât poteci naturale de poveste, la Cabana Curmătura din Piatra Craiului, ne-am dat în Postăvaru și în zona satelor săsești, dar cel mai mult ne-am bucurat de peisaje de excepție. E drept, vremea a fost de partea noastră, am avut un sfârșit de septembrie cu vreme de vară cu soare și cer albastru.
Alda și Ronan au ales un program custom, pe care l-am adaptat din mers la cerințe și preferințe. Asta însemnând inclusiv ieșirea din zona de confort în doze potrivite, exact cât trebuie pentru o vacanță activă reușită.