Dăm mai departe

raport de tură - 2016

Am organizat în primăvara lui 2016 primele noastre weekenduri de tehnică mtb și experiențele au fost mai mult decât reușite. Mihai Constantenec a venit cu metodologie nemțească, mai bine zis austriacă :). Eu am pus osul la treabă cu sfaturi din experiența personală, cu exemple din repertoriul personal (și la „așa DA”, și la „așa NU”), sau cu aparatul foto în mână. Dovadă stau galeriile foto de mai jos.

În primul weekend au venit părinți cu copii, ne-am concentrat mai mult pe exerciții în poligon, plus o tură scurtă și intensă pe muchia Balaban. Soare, voie bună, o mică ploaie spre seară, cât să dea bine în poze.

Al doilea weekend a fost dedicat exclusiv adulților, mai precis perechilor. Fetele au combătut cot la cot cu băieții, la început în setul de exerciții în poligon pregătite de Mihai, apoi în turele de pe Balaban și mai ales din Guțanu.

Plănuim să repetăm experiențele cât de curând, cu evenimente pentru toate gusturile și vârstele! Urmăriți evenimentele de pe pagina noastră de facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *