Oh che bello, oh che bello!

raport de tură

"Grande Horia! Thank you so much!!!"

La capătul unei săptămâni de schi de tură organizată de Iulian Cozma prin Bucegi şi Făgăraş în 2009, Mario promitea că se va întoarce cât de curând în Carpaţi. Aşa a şi făcut – împreună cu cinci prieteni din Elveţia şi Italia, şi-au împachetat bicicletele de munte, s-au suit în avion şi au venit în România pentru şase zile de mountainbiking. Iulian le-a pus la punct tot sejurul în România (cazare, transport, etc), mie mi-a revenit partea plăcută a poveştii – alegerea traseelor şi ‘ghidarea’ propriu-zisă.

img_15054-15056

Ne-am reunit pe 12 iunie în Predeal, la Fulg de Nea – prilej să ne cunoaştem mai bine şi să re-asamblăm bicicletele după ‘zip-uirea’ necesară transportului cu avionul. A doua zi urma să luăm taurul de coarne, bicicleta de ghidon, inima în dinţi şi piatra în gură (deşi Iulian Cozma se ocupă cu organizatul turelor montane de mai bine de zece ani, asta era prima tura consistentă de mountainbiking pe care o puneam la cale).

Ziua 1 – Duminică, 13 iunie 2010, 49 km

Creasta Baiului, de la Posada la Azuga. O tură solicitantă încă din prima zi, dar grupul ceruse tocmai asta – iar judecând după echiparea bicicletelor (trei erau echipate cu Shimano XTR şi una cu Deore LX, toate relativ uşoare, ţinând cont că aveau suspensie integrală), solicitările le erau justificate. Aşa a şi fost, s-au descurcat bine – chiar mai bine decât grupul cu care am făcut aceeaşi tură cu o lună în urmă. E drept că atunci vremea a fost mai nasoală şi începătorul Iulian cobora serios media grupului, dar acum a fost foarte cald şi din şase biciclişti, două erau fete – care s-au mişcat toată săptămâna foarte bine.

img_14992Traseul a început cu vreo 7 kilometri de încălzire, pe un forestier de-a lungul căii ferate de la Sinaia la Posada – de data asta era pustiu, fiind duminică. De la halta CFR Posada (640 m. altitudine) începe urcarea propriu-zisă şi până la 1800 m. altitudine tot într-o urcare o cam ţine, pe vreo 22 de kilometri. Suprinzător, partea cea mai nasoală nu a fost nici căldura, nici umezeala excesivă, nici măcar panta. Muştele. Roiuri de muşte defilau în jurul fiecăruia dintre noi – de când am ieşit din pădure şi până la 1800 de metri au fost la fel de multe şi la fel de agasante. Noroc că nu muşcau. Erau momente când, dacă stăteam cu mâna pe ghidon mai mult de un minut, îmi acopereau întreaga mănuşă – probabil căutau transpiraţia pe care mi-o ştergeam de zor de pe frunte, era zăpuşeală chiar şi la 1800 de metri. Am scăpat de ele la coborâre, pe muchia Sorica până jos în drumul naţional.

Chiar dacă era duminică, pe toată creasta n-am întâlnit decât trei biciclişti, care veneau dinspre Azuga – cel mai probabil urcaseră cu gondola şi făceau creasta de la nord la sud. Asta pare să fie abordarea favorită din ce am constatat până acum, lumea preferă să urce motorizat şi să coboare îndelung. Cum zice Pavel Stratan, „… la vale-i mai uşor di mărs”. Eu prefer varianta Sud-Nord, mai ales că drumul este acum practicabil pe bicicletă aproape integral. E mai greu, dar mi se pare mai ‘cinstit’. Ca să te bucuri cu adevărat de coborârea pe Sorica, tre’ să o transpiri din greu la urcare.

Dacă în partea finală a urcării elveţiano/italienii mei se gândeau deja la o zi următoare de relaş după asemenea ascensiune, la sfârşitul coborârii – şi implicit al turei – le reveniseră inima şi suflul la locul lor şi aşteptau cu interes planul pentru ziua următoare.

Ziua 2 – Luni, 14 iunie 2010, 18 km

Planul era să urcăm în platoul Bucegilor prin Şaua Dichiului până la Babele şi să coborâm pe la Sinaia, via Piatra Arsă. Se anunţau însă fulgere la munte pentru ziua respectivă, aşa că am fost nevoiţi să ne reorientăm. Bălăuritul prin platoul Bucegilor în mijlocul descărcărilor electrice nu e tocmai ideea noastră de turism de aventură, astfel că am înghesuit în program o vizită la Bran, pe care oricum o aveam plănuită pentru altă zi şi o vizită la cramele Rhein din Azuga. Unde am aflat diferenţa dintre vin spumant şi spumos, că dacă vrei să bei şi să nu ai dureri de cap trebuie să bei chestii seci (adică fără zahăr), că celebra Zarea se făcea într-o fabrică făcută de un neamţ (Rhein) dinainte de 1900, etc, etc, etc. Plătiţi 15 RON de persoană pentru o vizită cu toate explicaţiile şi degustarea de rigoare. Vă asigur că următorul pahar de şampanie va avea alt gust. Iulian zice că se poate găsi şi cazare la cramele Rhein din Azuga – aviz amatorilor.

Pe la patru după amiaza eram înapoi în Predeal şi grupul meu se pregătea de o moţăială, dar i-am păcălit să se suie pe bicicletă pentru o dezmorţire până la Susai. Astfel că am urcat pe drumul forestier până la noul complex. Nu cu mult timp în urmă acolo era doar o căbănuţă, acum e o pleaşcă mare cu multe geamuri şi multe locuri de parcare care tinde să ocupe din ce în ce mai mult din marea şi frumoasa poiană. Coborârea am făcut-o în mare măsură pe cărare, cu o mică deviere pe traseul spre Gârbova. ‘Single trail’ delicios, ceva noroi dar nimic dramatic. Doar în partea finală cărarea este compromisă de nişte urme de tractor în care încăpeai cu tot cu bicicletă. Cu un mic ocol pe la o spălătorie de maşini să râcâim noroiul de pe biciclete, ne-am întors la hotel în Predeal voioşi că ne merităm cina şi, mai ales, berea.

Ziua 3 – Marţi, 15 iunie 2010, 47 km

Din Predeal până în Poarta, lângă Bran. Ruta a trecut pe la Forban, pe lângă Poiana Izvoarelor, pe la Diham, apoi pe valea Glăjăriei, pe sub Bucegi până în Sohodol şi coborâre finală în Poarta. Vremea a ţinut cu noi, în ciuda prognozelor. De la Forban/Poiana Izvoarelor panorama spre Bucegi este minunată – zona fiind accesibilă cu maşina, nenumărate reclame au fost filmate în zonă în ultimii ani. Noi nu am întâlnit mai pe nimeni, decât nişte echipe de copii care îşi făceau veacul pe la Forban. În rest, vacile erau peste tot – se bucurau de iarba verde şi dădeau locului un aer idilic, de ţară a lui Heidi. La Diham era aproape pustiu, nici măcar câinii nu s-au obosit să ne latre când am ajuns.

img_15037Tura asta din Predeal în Poarta are ceva special datorită transformării peisajului. Începi pedalând cu abruptul nord-estic al Bucegilor deasupra capului şi, după o secţiune de drum prin pădure de câţiva kilometri în care nu vezi mare lucru, te trezeşti într-o lume nouă, cu nenumărate coame de dealuri populate ici şi colo de case sau simple adăposturi de fân, flancate la vest şi la est de crestele Pietrei Craiului şi Bucegilor: inconfundabila zonă a Branului, despre care un suedez, cu care coboram Bucegii în 2009 prin şaua Bătrâna spre Moeciu de Sus, susţinea că este cea mai frumoasă privelişte pe care a văzut-o în viaţa lui. Şi văzuse multe la viaţa lui. Fermecaţi de peisaj au fost şi bicicliştii mei, cu toate că iunie nu este perioada ideală, pentru că umezeala excesivă din aer limitează vizibilitatea; compensează, e drept, printr-o paletă bogată şi revigorantă de nuanţe de verde.

Seara la pensiunea doamnei Jebac a fost bomboana de pe tort. Ciorbă de perişoare, tocăniţă de viţel şi prăjituri de casă – am pus burta la cale metodic, liniştit, ardeleneşte.

Ziua 4 – Miercuri, 16 iunie 2010, 45 km

Am început programul unde îl lăsasem în ziua precedentă, adică la masă. Obişnuiţi cu micul dejunul italienesc (pâine prăjită înmuiată în cafea, eventual ceva unt şi gem), turiştii mei priveau muţi de uimire platourile cu ouă fierte, mezeluri şi brânzeturi înşirate de doamna Jebac în faţa lor. Din care eu înfulecam aşezat – la fel făcea şi Mario, ghidul italian umblat prin toţi munţii importanţi din lumea asta, care ştia cât de important este să bagi benzină în rezervor înainte să pleci la treabă – fie că e cu bicicleta, fie că e cu coasa. E adevărat, în ziua de azi gelurile, prafurile şi batoanele energizante îşi fac treaba foarte bine. Dar o bucată de slănină rămâne o bucată de slănină, oricum o întorci.

img_15115Am biciclit pe muchiile care flanchează Şimonul, coborând pe creasta Balaban. Încruntată urcare, minunată coborâre, peisajul de vis. Nici nu ştii când s-au făcut 17 kilometri şi eşti jos, în drumul naţional care merge spre Câmpulung. A doua parte a zilei am trecut în satele de sub Piatra Craiului, prin Peştera şi Măgura. Se lucrează la drumul de Peştera – atunci tocmai lăţeau în zona de serpentine de la începutul urcuşului. Oamenii care lucrau acolo ziceau că planul este să termine (inclusiv asfaltat) anul acesta până sus, la şcoala din Peştera. Pe de o parte îţi pare rău, pe de alta, dacă ai locui acolo, ţi-ar cam ajunge de atâta noroi. Ş-aşa-i rău, ş-aşa nu-i bine – cum zice ardeleanul.

Bucuroşi că am ajuns înapoi cu câteva minute să înceapă o sănătoasă ploaie de vară, am încheiat ziua la aceeaşi masă îmbelşugată a doamnei Jebac. N-am să mai povestesc din ce ne-am înfruptat, să nu vi se strice tastaturile de la atâta umezeală. Victoria Elveţiei asupra Spaniei la fotbal a pus capac unei (noi) zile de excepţie.

Ziua 5 – Joi, 17 iunie 2010, 24 km

Dimineaţă cerul era jumătate albastru (spre Rucăr), jumătate negru (spre Ţara Bârsei). Prognoza meteo era, în cel mai bun caz, proastă. Totuşi, unde plănuiam noi să mergem, lucrurile arătau bine – aşa că ne-am suit în microbuz şi ne-am dus la Gura Râului, lângă Zărneşti. Locul de start pentru tura clasică de Piatra Craiului – cred că prima oară am parcurs-o acum zece ani. Prăpăstiile Zărneştilor, Poiana Vlăduşca, La Table, Poiana din Grind, Cheile Dâmbovicioarei, Ciocanu, Şirnea, Peştera, Măgura, Fântâna lui Botorog şi întoarcere la Gura Râului. Un regal de care nu ne-am bucurat decât pe jumătate, pentru că în Dâmbovicioara, înainte să ne întoarcem spre Ciocanu, a început în sfârşit ploaia pe care o anunţa prognoza meteo. Astfel că am chemat microbuzul şi ne-am dat duşi la Braşov.

img_15127Chiar şi aşa, elveţiano-italienii mei au fost foarte încântaţi de jumătatea de tură. Prăpăstiile Zărneştilor sunt impresionante (la fel şi Cheile Dâmbovicioarei), Poiana Vlăduşca, zona La Table şi Poiana din Grind au un ‘je ne sais qoi’ care te atinge la suflet la fel, indiferent de câte ori ai mai văzut locul. Acum era foarte linişte. Doar câinii de la stâna din Poiana din Grind ce ne-au lătrat, în rest nici picior de turist (de biciclişti nici nu îndrăznesc să aduc vorba). Lipseau şi tăietorii de lemne, cel mai probabil pentru că drumul forestier care coboară la Brusturet este rupt de viitură în câteva zone consistente, zona arată acum o albie de râu secată cu bolovani cât roata bicicletei. Abia după complexul Brusturet începi să te simţi întors în ‘civilizaţie’ – apar maşinile, oamenii, se înmulţesc semnificativ gunoaiele.

Bicicliştii mei erau mulţumiţi cu ce au văzut, mie îmi părea rău că nu au prins şi a doua parte a traseului, prin Ciocanu, Şirnea şi Peştera. Foarte frumoasă şi, în acelaşi timp, foarte diferită de prima jumătate. Altă dată.

Ziua 6 – Vineri, 18 iunie, 36 kilometri

Dimineaţă superbă în Braşov, numai bine să ne ofticăm că nu a fost aşa şi ieri, când eram în Piatra Craiului… dar ieri e ieri şi azi e azi. După ceva şerpuiri pe drumuri secundare prin Scheii Braşovului (parcă e păcat să mergi pe unde urcă şi autobuzul 52 din Livada Poştei pînă la Pietrele lui Solomon, străzile sunt foarte înguste şi grija şoferilor faţă de biciclişti cam lasă de dorit) am luat-o spre Poiană pe drumul forestier, apoi am traversat fosta părtie de sărituri, (fosta?) pârtie Slalom, pârtia Bradul şi am încheiat biciclitul în zona schiabilă la staţia de plecare a gondolei. A urmat o coborâre pe asfalt spre Râşnov, cu întoarcere în Poiana Mică pe Valea Sticlăriei şi înapoi în Poiană pe drumul vechi.

O binevenită pauză la ceva terasă, după care bucuria de final – coborârea în Braşov peste Tâmpa, un ‘single trail’ foarte solicitant în prima parte (câteva secţiuni nu merg decât cu bicicleta în spate) şi de-a dreptul entuziasmant în cea de-a doua. Poteca săpată în stâncă de sub treptele lui Gabony punctează un final de tură menită să regreţi că pleci acasă. Care regrete s-au înmuiat repede într-un pahar de bere/suc, ascunşi de soare sub umbrelele generoase ale unei terase în Piaţa Sfatului. Din nou prognoza meteo a fost pe lângă problemă. Dacă ar fi fost să ne luăm după ea, am fi stat acasă toată săptămâna.

img_15240A fost o săptămână minunată – nu sunt cuvintele mele, sunt ale celor trei elveţieni şi doi italieni. Au remarcat faptul că, într-o zonă relativ mică (munţii Baiului, Bucegi, Piatra Craiului, Postăvaru), poţi parcurge trasee foarte diferite. De la zi la zi parcă eşti în alt loc, de la spinarea de dinozaur a creastei Baiului la pădurile Susaiului, de la poienile de sub abruptul nord-estic al Bucegilor la coastele Sohodolului, de la casele împrăştiate din Peştera şi Măgura la stâncăriile Zărneştilor şi Dâmbovicioarei, peste 500 kilometri de drumuri şi cărări de munte (mai puţin de 10 kilometri de asfalt în toată săptămâna), peste 6000 de metri urcat şi cam tot atâta coborât. Am avut ceva emoţii despre cantitatea de urcări din turele alese, dar cei cinci au fost peste aşteptări. Mai ales Claudio, care, la cei 60 de ani, urcă incredibil. E drept, avea bicicleta cea mai uşoară. Nu vreau să mă gândesc câţi bani a dat pe ea, era toată numai fibră de carbon şi Shimano XTR, dar şi el era numai fibră. Nu aveau microbul participării la competiţii de mtb, dar ar fi făcut faţă onorabil la orice concurs de pe la noi. Nu cât să conteze la clasament (poate cu excepţia lui Claudio, la categoria lui de vârstă concurenţă nu prea este), dar ar fi terminat fără emoţii în baremul de timp.

Oh che bello, oh che bello! Grazie mille Barbara, Claudio, Sergio, Kalina, Mario!

Update: alte fotografii din tură aici:

http://www.mariolaguida.com/Gallery/Pages/Romania_MTB_12-19.06.2010.html

Povestea turei, rezumată în Italiană pe site-ul lui Mario:

http://www.mariolaguida.com/News/Entries/2010/6/23_Romania_MTB_12_-_19.06.2010.html

 

Kalina

Grande Horia! Thank you so much!!!

Sergio

Horia !!! Grazie !!! O che bello forever !

Barbara

Hei Horia, there is only one think that I can write … THANKS THANKS THANKS. Thank you very much for a beautiful and unforgettable week. Barbara

Claudio

Il mondo non finisce mai di stupire. Grazie Horia per averci dato la possiblità di vivere questa nuova entusiasmante esperienza.

BRAVI TUTI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *