brasov-busteni-printscreen

Din Braşov în Buşteni

articol întreg

Am profitat de o zi liberă în timpul săptămânii să fac o recunoaştere pe care o plănuiam de mult, dar pe care speram să nu o fac singur – nu de alta, dar o problemă tehnică întâmplată în mijlocul nicăieriului te poate pune în situaţii chiar neplăcute. Astfel că l-am convins pe Mihai de Mediaş să participe şi el la tura Braşov – Buşteni (ţinta finală era Sinaia, dar amintitele probleme tehnice ne-au schimbat planurile).

Aflat accidental prin Braşov, Mihai a călărit o bicicletă de împrumut, fără pempărşii de rigoare şi fără pedale cu clipsuri – fapt care nu l-a împiedicat să rupă urechea schimbătorului într-un moment de apăsare (prea?) hotărâtă pe pedale. O mică, dar hotărâtă, bucată de lemn a jucat un rol important în această păţanie. Totuşi, nu putem să-i nu-i dăm cezarului ce este al cezarului: în materie de stricat biciclete, de la banale pene la rupt schimbătoare, pe Mihai de Mediaş nu-l întrece nimeni.

Am cărat după mine aparatul foto plus un extra-obiectiv, adică 1,5 kilograme. Degeaba, că nu am făcut nici o fotografie, nu am filmat nimic. Nici vremea nu a fost prea bună (căldură mare, vizibilitate proastă din motive de exces de umiditate în aer), nici timp nu prea am avut. Sursa ilustraţiilor este bunul prieten Google Earth, hrănit cu track-ul GPS al turei.

Prima parte ne este arhicunoscută: urcarea în Poiana Braşov pe la Pietrele lui Solomon, traversarea Poienii şi a pârtiilor de ski: ocazie să vedem că se munceşte intens la reamenajarea pârtiilor. Subtelefericul din zona teleschiului ICPAT arată de parcă urmează să fie asfaltat. Îndreptat dintr-o margine în alta, cu pământ şi pietriş tasat, toate tufişurile şi brăduţii de pe mijlocul pârtiei (zonă accesibilă în trecut exclusiv ”freeriderilor”) au dispărut. Pe o margine, un şanţ impunător prin care erau deja înşirate cabluri (curent, apă?). Din ultimele curbe ale Drumului Roşu se taie pârtie nouă, spre breteaua care vine din Lupului spre Gondolă, acces spre viitorul telescaun. Arată promiţător pentru cei care visează să schieze în Poiană pe pârtii ca în Alpi. Cum vor rezolva problema pietrelor, că acum n-aş schia acolo decât pe jumătate de metru de zăpadă? Va fi suficientă apă în lacul de acumulare ce se construieşte în Ruia? În ultimele ierni în Poiană a fost un evident deficit de precipitaţii, combinat cu sesiuni lungi de temperaturi prea ridicate. Cum faci zăpada, dar mai ales cum o păstrezi? Om trăi şi om vedea.

Noi ne-am continuat traseul spre Cheile Râşnoavei, coborând spre Cheişoare. După chei am căutat o veche cărare, marcată cu triunghi albastru, care ţine liziera pădurii până la intrarea în cheile Râşnoavei. Am găsit-o intrând periculos de mult pe teritoriul unei stâni. Noroc că era stăpânul acasă. Cărarea este destul de pierdută, dar faină pentru împătimiţii de single trail. Foarte puţin push bike, şi ăla poate fi evitat dacă ştii bine locurile.

Urcarea spre Trei Brazi am încercat-o pe o variantă nouă, pe cărarea marcată cu triunghi albastru. Cam mult push bike în secţiunea asta. Ca distanţă e mai scurtă decât urcarea pe valea Tociliţa şi apoi triunghi galben, dar durează mai mult. Ar putea fi o soluţie de coborât de la Trei Brazi spre Râşnoave. Tehnică, înclinată – adrenalină cât cuprinde.

Continuăm recunoaşterile combinând banda galbenă ce coboară de la Trei Brazi spre Predeal cu crucea albastră care coboară spre Pârâul Rece. Un deliciu. Urcări scurte şi intense, coborâri aşezate unde poţi lăsa frânele mai libere. După o foarte scurtă tranziţie pe asfalt, urmează urcarea spre Forban/Dihamul militar/Şeaua Baiului şi apoi până deasupra cabanei Poiana Izvoarelor, cunoscută în nenumărate alte ture. Aproape 600 m diferenţă de nivel în 8 kilometri, cu câteva momente de respiro.

Cum norii se cam adunau, am renunţat la ciorba programată la Cabana Poiana Izvoarelor şi am continuat pe bucata pentru care plecasem, de fapt, de acasă. Single trail-ul de la baza Bucegilor, de la Poiana Izvoarelor până în Sinaia. Din păcate, urechea schimbătorului a cedat la una din biciclete în Buşteni, după aproximativ 10 kilometri de deliciu pe două roţi. Lungi secvenţe de coborâri prin pădure, câteva push-bikeruri scurte cât să nu-ţi încremenească rânjetul pe faţă. O să revenim cu siguranţă, să legăm şi Buşteniul de Sinaia pe la Urlătoarea. Cu imagini, de data asta.

Ne-am întors în Braşov cu personalul care nu a întârziat decât 30 de minute, înfulecând senvişuri încropite sub privirile vag încruntate ale controlorului – a fost foarte relaxant să ne putem urca în tren fără să negociem cu naşul, plătind un bilet oficial de 6,5 RON pentru fiecare bicicletă.

Datele din profilul turei generat de Google Earth sunt genarate cam din burtă. Mai aproape de adevăr sunt datele înregistrate de gps, mai jos.

Dincolo de cifre, a fost o tură grea dar plină de satisfacţie. Cu siguranţă vom reveni prin locurile astea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *