Din Tilişca până în Crinţ

raport de tură

"Şi dacă era neagră cu ce era mai bine? :) Mişto tura, meşter ghidaciul. Bună şi tehnologia la ceva, am…"

Ne dăm cu bicicletele pe la Crinţ, în Mărginimea Sibiului de vreo patru-cinci ani – cam de când părinţii mei au cumpărat în satul Fântânele (Cacova) o bucată de pământ pe care la început puneam cortul, între timp crescând acolo ba un foişor, ba o căbănuţă de lemn, ba o improvizaţie de duş. Când prindem câte un weekend mai liber dăm cu toţii o fugă până acolo să ne bucurăm de liniştea şi frumuseţea locului, dar şi de bogăţia opţiunilor biciclistice.

Păltinişul este accesibil pe la Gura Râului, pe celebra vale Dăneasa (şi-a câştigat notorietatea mulţumită maratonului Geiger), dar şi prin Răşinari. Măgura Cisnădiei este şi ea la îndemână, chiar şi pe vârful Cindrel am ajuns într-o tură de explorare documentată aici în puţine cuvinte şi ceva mai multe imagini.

Cel mai aproape, însă, este Crinţul şi, ca o prelungire firească, Creasta Porumbelului. Din Sibiel urcă două drumuri spre Crinţ, amândouă destul de populare: unul pe vale, printre nenumărate locuri de grătare, altul prin Poiana Soarelui, unde-şi prăjesc micii şi fleicile doar cei mai aventuroşi. Până de curând erau, pentru noi, singurele opţiuni de a ajunge în Crinţ. O cercetare mai atentă a deschis noi posibilităţi, iar în weekendul proaspăt consumat am purces la nişte ture de cercetare. Ce am descoperit?

O nouă cale de acces pentru noi la Crinţ şi, în acelaşi timp, un loc uitat de lume şi vremuri. Nenumărate drumuri înecate în iarbă crescută până la brâu – semn că nici măcar oile nu le mai onorează cu prezenţa, vechi gospodării sau fâneţe părăsite care abia se mai ţin pe picioare. Ici şi colo o ceată de vaci (turmă e un termen prea generos), o mică turmă de oi, câte un cioban mirat (‘Biciclete? Nuuuuu. Doar din ăştia cu motoare trec pe aici – şi fac un zgomot…”), şi mai puţine case locuite. Locul te încântă şi de intimidează în acelaşi timp – eşti la o oră distanţă pe bicicletă de drumul asfaltat şi de zona turistică a Mărginimii Sibiului, în acelaşi timp parcă eşti într-alt secol.

Din Tilişca se poate urca pe vale, pe un drum forestier care în scurt timp devine drum pietruit şi în final drum de căruţă. Se poate alege şi una din cele doua variante de coastă, ambele cer picioare tari şi plămâni pe măsură, pentru că urcuşurile iniţiale sunt criminale – dar ciclabile sută la sută. Eu, unul, prefer variantele astea ultime, pentru că aşa ajungi mai repede în golul alpin şi acolo e locul unde, de fapt, merită să ajungi.

Povestea asta este cu „va urma”, pentru că nu am apucat să facem decât o parte din cercetarea proiectată. Drumurile astea nu duc doar în Crinţ. Se poate ajunge şi în Rod, dar chiar şi în Creasta Porumbelului. Unde sperăm să ajungem şi noi, cu o ocazie viitoare. Şi să îmbogăţim harta deja generoasă a traseelor de mountainbiking din zona Mărginimii Sibiului.

Mihai

Şi dacă era neagră cu ce era mai bine? 🙂

Mişto tura, meşter ghidaciul. Bună şi tehnologia la ceva, am ajuns (via Google Earth şi GPS) prin nişte locuri prin care altfel e greu de nimerit. Stă mărturie şi răspunsul localnicului.

Horia Măruşcă

Fantomele albe sunt bune, cele negre sunt rele.

Radu Mititean

Ne bucuram ca si altii „descopera” ( redescopera) m-tii Cinderel dpdv MTB-istic. Noi am facut-o la mijlocul anilor ’90, batand trasee de drum forestier gen Gura Raului – ch.Cibinului – Paltinis – Santa – Rasinari, Paltinis – pas Muncel – Rozdesti – pas Buceciu – v.Jidoaia – Voineasa – cataractele Lotrului – Ob.Lotrului – Tartarau – v.Frumoasei – pas Steflesti – Sadu, Tilisca – Rod – P-na Sibiului – Jina – SUgag… Sau de drum de caruta gen Jina – Crint pe culme, coborare prin Crint… Sau „de poteca” gen pas Muncel – Canaia – vf. Cindrel – pas Steflesti – vf. Steflesti – Tampele – ob.Lotrului sau alta data din vf. CIndrel pe Platoul Diavolului pana la Oasa…
E drept ca in ultimii ani am fost mai rar – ultima oara in 2008… Ne bucuram sa aflam ca incep sa fie mai multi cei care bat muntii pe doua roti…. Radu Mititean – Clubul de Cicloturism „Napoca” Cluj-Napoca office@ccn.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *