Patru mtbişti vajnici olandezi ne-au vizitat la începutul toamnei pentru a face turul Alpilor Transilvaniei, program nostru de şase zile, nivel avansat. Karin, Yvonne, Angelique şi Henk şi-au împachetat bicicletele, s-au suit în avion într-un ploios Eindhoven şi au aterizat la Otopeni într-o toamnă caldă şi frumoasă, nerabdători să se ia la trântă cu cărările Carpaţilor.
Ne-am dat în jurul Ciucaşului, am traversat munţii de la Cheia până în Azuga, am dat târcoale Bucegilor atât în zona abruptului estic, spre Valea Prahovei, cât şi în cel vestic, spre Moieciu de Sus, Şimon şi Poarta, am pedalat şi sus pe platou. Ne-am bucurat de privelişti încântătoare, de cărări şi poteci prin pădure sau prin păşunile alpine, am transpirat din greu pe urcuşuri criminale – uneori şi pe lângă bicicletă. Ne-am testat abilităţile pe coborâri şi pe căţărări tehnice, peste rădăcini de copaci, peste buşteni sau peste bolovani.
În general nivelul fizic şi tehnic al turelor a fost peste aşteptările oaspeţilor noştri, obişnuiţi cu pante mai domoale, cu cărări mai „amenajate” (curăţate). În munţii României trebuie să fii mereu în priză, în orice moment te poate aştepta o surpriză în cărare – cioate de lemn sau chiar copaci căzuţi, pietre aduse de ploaie sau tăvălite de marşul turmelor de oi, etc. Olandezii zburători s-au adaptat repede şi bine la condiţiile locale şi au simţit pe pielea lor de ce mulţi mountain bikeri preferă astfel de trasee neamenajate – tocmai pentru neprevăzutul lor, pentru atenţia continuă pe care o solicită, pentru abilităţile tehnice pe care astfel de trasee le dezvoltă. Karin, Yvonne, Angelique şi Henk au plecat din România cu un bagaj nou de experienţe, tehnici, abilităţi fizice în ale mountain bike-ului.
A fost o săptămână deosebită, plină de satisfacţii. La mai multe.
Henk 
