În programul nostru super încărcat de peste vară mai reușim, din când în când, să mai strecurăm câte o tură „de suflet”, parte recunoaștere, parte sesiune foto-video. În iulie, anul acesta, am dat o fugă în Moieciu pentru o tură mai specială prin Strunga.
Coborârea din Strunga este una din cele mai faine chestii mtb-istice pe care le oferă România, și asta din mai multe motive.
În primul rând ar fi diversitatea de cărări: începi în pășunile alpine, cu zone tehnice, pietroase, alternând cu zone de „flow”. Continui cu pădurile de pin, unde se adaugă rădăcini combinației de pământ, iarbă și piatră. Mai jos intri în zona de foioase, combinată cu pășunile de pe coastele dealurilor ce flanchează satele de munte, zone în care varietatea de flori este cu adevărat remarcabilă, în orice moment al verii (de unde și calitatea brânzei de munte, dar asta e altă discuție).
În al doilea rând, peisajul îți ia, la propriu, răsuflarea. Pe partea dreaptă, cum cobori, ai peretele Bucegilor, cu Colții Țapului, Strungile Mari, Bătrîna, etc. La stânga se desfășoară coastele înpădurite și pășunile de deasupra satelor din munte in Țara Branului, continuate în zona alpină cu muchiile înierbate ale munților Dudele și Leaota. Iar în fața ta se prezintă creasta Pietrei Craiului – alt loc binecuvântat cu niște trasee mtb de pomină.
A treia chestie: nu e niciodată aglomerat, nici măcar în zilele din vârful sezonului de vară, când Padina e inundată de corturi și mașini, iar zona Babele e populată precum pietonalul din centrul vechi al Brașovului. Accesul în Șaua Strunga înseamnă o urcare serioasă, plus ceva push-bike. Drept pentru care, nu mulți se aventurează cu bicicleta prin Strungă. Cine o face, însă, are locul practic la discreție.
Când ajungi sus, în pas, ai impresia că tocmai ai descoperit cea mai cea cărare de bicicletă care există.
De cele mai multe ori noi ajungem în Strunga urcând dinspre Padina, în drum spre Șimon, așa cum vine mai toată lumea. Există, însă, și altă cale, cea din video-ul de mai jos. Plecând din Moieciu de Sus, urci o bucată bună până spre Bucșa, apoi spre Șaua Coteanu sub Tătaru, înainte de asaltul final spre Strungulița. Ocazie cu care lungești puțin și coborârea, că Strungulița e o idee mai sus decât Strunga. Care coborâre, mai jos de Guțanu, am făcut-o direct spre Bângăleasa, pe cea mai dificilă dintre variantele posibile.
Ca să încheiem ziua cu o înfloritură, am mai împins bicicletele douăj’de minute prin pădure, continuând apoi pe cărarea care duce spre locul cunoscut în zonă sub numele de „Bisericuță”. Vederile de aici înapoi spre Bucegi sînt cu adevărat speciale, cărți poștale oriunde vezi cu ochii.
Tura asta adună laolaltă tot ceea ce ne place nouă la mountain biking: munte, urcări tehnice, solicitante, dar făcubile pe bicicletă cât se poate de mult, și coborâri pe măsură.
Lasă un răspuns