
Etichetă: mtbtours
Am bătut zilele astea cărările Postăvarului şi din Piatra Craiului, o bucurie. Ocazie bună să stăm pe la umbră pe sub copaci, căldura asta mediteraneană nefiind tocmai ideală pentru pedalat. Dar şi să încropim o sesiune foto cu un model suedez - Sigge în rolul protagonistului. Şi a avut ce să ne arate, după cum vedeţi în imaginile de mai jos. Downhill? Freeride? All-moutain? Cross country? Sigge îi zice simplu, mountain biking. E un veteran al genului, se dă pe cărări de pe vremea când nu existau atâtea "specializări". Doar…
Am avut o lună mai foarte ploioasă şi rece, au stat bicicletele frumos la garaj. De umblat am umblat, însă, cu picioarele pe potecile din zona Branului, în căutare de noi rute mtb. După cum vedeţi în continuare, potecile arată bine indiferent de vreme, cu sau fără biciclişti pe ele... Un mtb-ist german mi-a spus recent că la ei e tot mai greu să găseşti cărări "naturale". Exceptându-le pe cele din parcurile tematice, cele dedicate mountain biking-ului tind să fie curăţate de obstacolele naturale precum crengi moarte, copaci căzuţi, bolovani…
Un montaj de vreo zece minute din ce am filmat prin aprilie 2012 pe cărările din Postăvaru pe care se desfăşoară concursul XCM Braşov.
Au şi grecii turmele lor. Nu de oi, de capre. Şi când treci cu bicicleta pe lângă ele, câinii te latră pe aceeaşi limbă precum cei din România. Dar, la fel ca în România, ăsta nu e motiv să nu pedalezi peste coclauri, să te bucuri de natură, de soare, de aer, de privelişte. Am bătut drumul Greciei cu bicicletele pe maşină şi în Thassos, şi în Kithira, şi în Lefkada, şi în Sithonia. De fiecare dată efortul a meritat cu prisosinţă. Ideea că după o sănătoasă alergătură la munte…
A fost un an bun pentru mountain biking în România, am savurat fiecare moment. Am şi filmat câteva din ele, vă invităm să le vedeţi în continuare. O pereche de căşti, volumul tare, ”Play”. N-o să fie chiar ca la faţa locului, dar nici departe. Acest film a căştigat categoria Extrem! la Festivalul Filmul de Piatra 3.0, în ianuarie 2012. Sperăm să punem la treabă premiul (un pachet GoPro HD Hero 2 Outdoor) cât mai curând! Pentru 2012 pregătim trei programe de câte o săptămână (nivel mediu, avansat şi expert)…
Inaugurăm un mic face-lift al siteului mtbtours.ro cu filmul de mai jos. Am ieşit la pedalat şi filmat într-o duminică liniştită şi relativ călduroasă la începutul lui noiembrie, de atunci n-am prea mai avut parte de bicicletă, vremea ne-a ţinut la respect. Braşovul este un loc bine-cuvântat pentru mountain biking. Din centrul oraşului ajungi pe cărările care urcă până în Postăvaru în câteva minute. Tot în câteva minute ajungi şi la autobuzul de Poiana Braşov, preferat de coborâtorii tot mai numeroşi din oraş. Pentru cei care vor să transpire şi…
Una din cele mai faine ture din anul ăsta am făcut-o la început de octombrie pe cărările Ciucaşului. Ne mai aventurasem în Ciucaş acum mai zece ani şi rezultatul fusese dezamăgitor, prea puţină bicicleală şi prea multă cărătură. Liviu, la un pahar de vorbă în zona de start a Duatlonului Braşov din 2011, ne-a împărtăşit dezamăgirea. Încercarea lui de a ajunge pe vârful Ciucaş cu bicicleta s-a dovedit a fi la fel de nepotrivită pentru mountain biking. Şi totuşi... Cu Google Earth într-o mână şi cu harta în cealaltă am…
Platoul Bucegilor, vârful Omu, Drumul Grănicerilor, Padina, şaua Strunga şi coborâre spre Şimon. O tură plănuită de mult şi la care nu prea mai speram anul acesta, după o vară neobişnuit de rece şi ploioasă. Vremea a ţinut cu noi, şi bine a făcut, că tare bine a fost. Prima poveste de la mtbtours.ro, publicată acum mai bine de un an, a fost tot despre o tură în Bucegi. Atunci am luat-o muncitoreşte la pedală, din Sinaia, prin Şaua Dichiului şi ne-am oprit urcarea la Babele. Acum, miza a fost…
[singlepic id=582 w=500 h=333 float=left]Chibiţ cu aparatul foto la duatlonul Cetatea Braşovului. Fotografiile sunt luate toate in coborârea de după Poiana Stechil, deci doar cei care au participat la tura lungă figurează printre protagonişti. Am coborât porţiunea asta cu bicicleta cu câteva zile în urmă, mi s-a părut periculos de rapidă. Solul foarte uscat, foarte dur, risc mare de alunecare în zonele cu praf/pietriş/nisip. Se vede că nu a plouat de mult. Ce ţi-e şi cu vremea asta, la începutul verii concursurile de mtb înotau în noroi, acum ne plângem…
[singlepic id=528 w=500 h=333 float=left]”La cât ai tras cu bicicleta aia, dacă îţi dădeam o coasă şi mă ajutai aici, nu era mai bine?" Omul îşi ascuţea coasa într-o ogradă la marginea satului Măgura, pe lângă drumul de căruţă ce urcă din Moeciu de Jos.Era o după-amiază caldă, în jurul lui brazde lungi de iarba luceau proaspăt lucrate, în urma mea se înşirau vreo 90 de kilometri de biciclit şi peste 3000 de metri diferenţă de nivel. Moment prielnic pentru discuţii filozofice. ”Era”, răspund eu cu putere - de unde,…