Schimburi de experiență

raport de tură

Din fiecare tură pe care o organizăm avem ceva de învățat. Cunoaștem oameni speciali, veniți din locuri interesante, schimbăm povești, discutăm despre lume și viață. Uneori avem privilegiul să învățăm chestii noi despre tehnica mtb-ului de la oameni care sunt ridicol de pricepuți.

În foarte multele ore petrecute cu bicicleta pe cărări am adunat o experiență consistentă, pe care o împărtășim cu plăcere oaspeților noștri mai puțin experimentați. Cum se aranjează toate manetele pe ghidon, cum pedalăm mai eficient, cum profităm mai bine de SPD-uri, care e poziția bună pentru urcare sau coborâre, cum luăm curbele, șamd. Parcurgând cărările tehnice din jurul Brașovului avem la tot pasul ocazia să organizăm, în turele noastre, multe sesiuni ad-hoc de tehnică mtb. Cum a fost cazul și în cele șase zile de mtb petrecute vara aceasta cu un grup mixt, oameni veniți din zone diferite (Olanda, Germania, Italia) cu experiențe diferite și cu așteptări diferite.

Vă spunem din experiența proprie: o sesiune de instruire în tehnica mtb este cea mai bună scurtătură pe care o puteți găsi în îmbunătățirea abilităților clicliste off-road. Dacă nu v-ați gândit la așa ceva, faceți-o. Dacă o făceați dar aveați ezitări, nu mai ezitați. Un upgrade de skill-uri e mai important decât oricare nouă bicicletă, cu roată mai mare, suspensie mai lungă, foi mai puține sau pinioane mai multe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *