Jos șaua!

manifest

„Folosesc mai mult maneta de dropper seatpost decât schimbătorul de față”, mi-a zis Sigge acum câțiva ani buni, la începutul șederii lui prin România, când ne dădeam împreună pe cărările din Bucegi, Piatra Craiului, Postăvaru. Prin marele teren de joacă din jurul Brașovului.

Sigge e un mountain biker exact pe gustul meu. Pe sub pantalonii largi se ascunde mereu lycra-ul cu pempărși. Mai pe românește, e genul care iubește cărarea de munte, fie că e la deal, fie că e la vale. Sfatul lui pentru mine, știind cum mă dau și ce îmi place, a fost să-mi iau un dropper seatpost. Sigur, n-ar strica nici un cadru full-suspension, dar costă o căruță de bani unul cu adevărat bun și ușor. În plus te învață „leneș”, pentru că te scoate cam din orice situație neplăcută în care deciziile greșite (a se citi tehnică precară) te pot duce. Dar șaua jos la coborâre e imperativă. E ca și cum te muți din două în trei dimensiuni. Transformi practic bicicleta dintr-un cuțit de vânătoare într-un briceag elvețian.

La vremea respectivă eram mai degrabă ceea ce gravitaționalii numesc, cu o vag mascată superioritate, un „croscantrist”. Mă preocupau mai mult turele de anduranță. Adevărat, ajungeam la Vârful Omu, în Bucegi, dar consistența turei venea din kilometri totali și din diferența de nivel, nu din dificultatea traseului. Bucățile alea „gnarly”, cu pietre, cu rădăcini, erau impozitul pe tură, câtă vreme fără ele nu ajungeai să fii cu adevărat la munte.

Cam în aceeași perioadă lucrurile începeau să se schimbe. Anume să-mi placă tot mai mult tocmai bucățile tehnice. Pe care le abordam, bineînțeles, din perspectiva și cu bagajul tehnic al croscantristului. Șaua sus fiind o chestiune de orgoliu: ăia buni merg pe aici fără să dea șaua jos, deci așa trebuie să pot și eu.

Și puteam, din ce în ce mai mult. Întâlnirea cu Sigge, însă, mi-a arătat rapid că trăiam în două dimensiuni. Calea către a treia a început să se deschidă frumos, rulând în spatele unora care se dădeau cum trebuie, apoi în orele de pump track, în sesiunile de workshop, prin tutoriale și cărți de tehnică mtb. Și, bineînțeles, cu șaua jos.

Sînt deja cîțiva ani de când dropper-ul era pe lista de achiziții. Dar. Cum fac cu căblăraia, că fie îmi trebuie alt cadru cu rutare internă, fie mi se bălăngăne continuu un cablu cu adaos de burtă? Unde pun maneta? Cum se împacă cu schimbătorul de față? Și, mai ales, sînt nebun să dau 300 de euroi când îmi pot face treaba cu o clemă rapidă? Am ajuns la sfârșitul urcării, mă dau jos, că nu sînt la concurs, respir, beau o gură de apă, dau șaua jos, și la vale!

Toate întrebările și-au găsit răspuns de la sine. Mai întâi am trecut la o singură foaie pe față, deci am renunțat la schimbătorul de viteze. Locul pe ghidon a rămas disponibil pentru o manetă, preferabil una cu acționare sub ghidon. Pentru rutare internă am ales să forțez o intrare în seat-tube printr-una din găurile pentru prinderea suportului de bidon. Pe care oricum nu l-am folosit nicidoată, Camelback-ul e sfânt pentru turele pe care le fac. În fine, ultima problemă, cea a prețului, a fost rezolvată serios de un dropper apărut în toamna lui 2016, la jumătate din prețul de referință. Se numește Brand X Ascend, și spre bucuria mea l-am găsit și în România, la prietenii de la Playbike. Greutate rezonabilă, review-uri bune, cursă de 120mm, rutare internă. Atât mi-a trebuit.

L-am pus pe bicicletă de vreo săptămână și e exact așa cum mă așteptam. Foarte bine. Zic și eu ca Sigge, folosesc mai mult dropper-ul decât schimbătorul de față. Mai ales că din ăsta nici nu mai am :). Dau șaua jos și pentru trei metri de coborâre. Mut șaua sus și pentru câțiva metri de plat, să mai odihnesc țurloaiele, când coborârea e mai lungă.

Turele sînt mai faine. Mă simt vag vinovat, de parcă sînt la joacă. Încep să-mi fac curaj la sărituri. Și, în mod evident, merg mai repede. Mi-am aflat astfel și răspunsul la o întrebare care-mi dădea târcoale de ceva vreme, respectiv dacă un dropper nu e indicat, de fapt, și la turele de cross-country. Înclin să cred că da, și dacă pe mine nu mă credeți, poate-l credeți pe Julien Absalon, care în ultimul lui an de competiții XC a mers cu un dropper seatpost. Știți vorba, some old dogs do learn new tricks :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *