Pățiți de anul trecut, când la sfârșitul lui martie zăpada în Bucegi era deja pe terminate, în 2013 am planificat weekendul de freeride la Padina cu ”Les boys” pentru începutul lui februarie. Și bine am făcut, am prins o zăpadă minunată.
Am decis să mergem cu mașina la Padina de vineri seara, să ne putem bucura toată sâmbăta de munte. Dimineață era vizibilitate proastă, am plecat spre Tătaru/Strungulița cu inima îndoită și pentru că prognoza nu era prea încurajatoare. Din fericire, chiar când am ajuns în șaua Tătaru a început să se lumineze. La marele fix! Ne-am dat din Strungulița la vale de două ori, am urcat o dată până pe Tătaru și am coborât fața nord-estică, ne-am mai dat pe lângâ stâna părăsită de deasupra Padinei, cu alte cuvinte am măcinat minunăția aia de pulver cu destul spor până spre cinci după-masa. Mai rămaseră suficiente linii de dat, în afară de noi nu fusese nimeni prin zonă să mai bată pârtie, așa că am planificat să ne întoarcem tot pe acolo și duminică, mai ales că pe Plaiul lui Păcală se vedeau nenumăratele urme lăsate de Iulian și grupul lui de elvețieni.
Plecarea cu mașina de la Padina a fost o aventură în sine. Nu atât pentru noi, că eram utilați cu o mașină adecvată, un Land Rover Discovery bâtrân dar încă în putere. Ci pentru mașinile mici, cu gardă la sol mică și uneori chiar și fără lanțuri, total lipsite de soluții în fața zăpezii proaspete de peste 40 de cm. Am împins la mașini cât n-am împins în toată viața mea până acum, ne-a luat vreo trei ore să ajungem de la Padina până în asfalt, la Moroieni.
”Les boys” s-au descurcat foarte bine, fie pe snowboard, fie pe schiuri de tură împrumutate. Am filmat cu două gopro-uri și cu un mic aparat foto, fiecare în formatul lui. Am combinat rezultatul într-un montaj de vreo 13 minute, sper să vă placă și să nu vă frustreze prea tare :-).
O singură frustrare de final: am ajuns acolo pe o zăpadă impecabilă și am plecat când tocmai se așeza alta și mai și!
