Etichetă: 5D mkII

În căutarea cărărilor perfecte

Vara ploioasă din 2104 a fost singurul obstacol – trecut cu zâmbetul pe buze – în fața unei săptămâni de vis pe cărări din jurul Predealului, urcând în Șaua Strunga dinspre vest – Șimon (da, celebra coborâre din Șaua Strunga tocmai a devenit și celebra urcare în Șaua Strunga)

Pe trasee de mtb din podișul Târnavelor

Pare greu de crezut, dar sunt și dezavantaje care decurg din privilegiu de a fi un mountain biker stabilit în Brașov. Nu multe, e drept. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că e vorba de unul singur: ai atâtea posiblități de dat prin jurul casei, că devine tot mai peste mână să cercetezi… Citește mai mult »

Freeride în Bucegi şi Piatra Craiului

Trei zile de freeride prin Bucegi şi Piatra Craiului cu Sigge şi Mike – o bucurie pentru suflet, pentru ochi, dar şi pentru obiectivul aparatului. A meritat din plin efortul de a căra două kilograme de echipament, cei doi biciclişti au avut o grămadă de arătat. Pentru prima dată am simţit că bătrâna mea bicicletă… Citește mai mult »

Pe drumurile de pământ ale Sithoniei

Au şi grecii turmele lor. Nu de oi, de capre. Şi când treci cu bicicleta pe lângă ele, câinii te latră pe aceeaşi limbă precum cei din România. Dar, la fel ca în România, ăsta nu e motiv să nu pedalezi peste coclauri, să te bucuri de natură, de soare, de aer, de privelişte. Am… Citește mai mult »

Cross-country şi freeride prin Bucegi

După trei săptămâni de iarnă la Braşov ca-n poveştile copilăriei, în sfârșit un weekend cu soare. Prilej bun de a ieşi cu trupa la un schi de tură prin Bucegi, pe versanţii mai feriţi – riscul de avalanşă era suficient de mare. Plus o traversare de la Padina până în Moeciu, pe un traseu ce… Citește mai mult »

Aşa a fost în 2011

A fost un an bun pentru mountain biking în România, am savurat fiecare moment. Am şi filmat câteva din ele, vă invităm să le vedeţi în continuare. O pereche de căşti, volumul tare, ”Play”. N-o să fie chiar ca la faţa locului, dar nici departe. Acest film a căştigat categoria Extrem! la Festivalul Filmul de… Citește mai mult »

Valea cu Apă, Postăvaru

Inaugurăm un mic face-lift al siteului mtbtours.ro cu filmul de mai jos. Am ieşit la pedalat şi filmat într-o duminică liniştită şi relativ călduroasă la începutul lui noiembrie, de atunci n-am prea mai avut parte de bicicletă, vremea ne-a ţinut la respect. Braşovul este un loc bine-cuvântat pentru mountain biking. Din centrul oraşului ajungi pe… Citește mai mult »

Pe cărările Ciucaşului

Una din cele mai faine ture din anul ăsta am făcut-o la început de octombrie pe cărările Ciucaşului. Ne mai aventurasem în Ciucaş acum mai zece ani şi rezultatul fusese dezamăgitor, prea puţină bicicleală şi prea multă cărătură. Liviu, la un pahar de vorbă în zona de start a Duatlonului Braşov din 2011, ne-a împărtăşit… Citește mai mult »

Platoul Bucegilor în septembrie

Platoul Bucegilor, vârful Omu, Drumul Grănicerilor, Padina, şaua Strunga şi coborâre spre Şimon. O tură plănuită de mult şi la care nu prea mai speram anul acesta, după o vară neobişnuit de rece şi ploioasă. Vremea a ţinut cu noi, şi bine a făcut, că tare bine a fost. Prima poveste de la mtbtours.ro, publicată… Citește mai mult »

Variaţiuni pe tema Creasta Porumbelului

Acum vreo patru-cinci ani, vechiul drum de căruță ce urca din Sibiel în Crinţ prin Poiana Soarelui era aproape înghițit de iarbă şi nisip, în special după ce treceai de zona grătaragiilor de weekend care se opreau la marginea drumului imediat ce ieșeau din pădure. Primăvara asta, surpriză: drumul e lățit, îndreptat, ”îmbunătățit”. Ai zice… Citește mai mult »