Trei zile de freeride prin Bucegi şi Piatra Craiului cu Sigge şi Mike – o bucurie pentru suflet, pentru ochi, dar şi pentru obiectivul aparatului. A meritat din plin efortul de a căra două kilograme de echipament, cei doi biciclişti au avut o grămadă de arătat.
Pentru prima dată am simţit că bătrâna mea bicicletă este, cu adevărat, bătrână, văzându-i pe cei doi cum zboară la vale. Regula coborârilor era simplă: ia-o tu înainte, noi te aşteptăm jos. Dar n-am a mă plânge, aşa bătrână cum e mă duce bicicleta în locuri incredibile. Şi chiar dacă e la îndemână, nu e cinstit să dai vina numai pe echipamente, mai e şi îndemânarea biciclistului. După cum se poate vedea în galeria foto de la sfârşit, aveau băieţii îndemânare cât cuprinde.
O vorbă de ocară aici pentru Telecabina Sinaia, care a mărit tarifele pentru biciclete. Dacă vrei să urci o dată cu bicicleta din Sinaia la Cota 2000 te costa două bilete de adult, adică 64 de RON. De banii ăştia te dădeai două ore iarna în Poiana Braşov cât te ţineau bojocii şi-ţi mai şi rămâneau bani de o mâncare la Postăvaru. Şi staţi că nu e tot. Dacă te prinde necazul să vrei să urci cu bicicleta la Cota 2000 chiar în weekend, atunci decartezi 96 de RON, tarif triplu de adult. Bună strategie de a încuraja turismul. Asta în timp ce în Poiana Braşov, că tot facem comparaţii, cu cabina mică am plătit 29 RON pe urcare (19+10) iar pentru cabina mare am plătit doar 19 RON pe o urcare. Cu tot cu bicicletă.
Partea bună este că uiţi repede de banii plătiţi, aerul e altfel la 2000 de metri şi cărarea până la Vf. Omu de toată lauda. Am întâlnit mulţi pedeştri, la Babele şi la Sfinx era sesiune foto non stop, la fel sus la Omu. De acolo, însă, pustietate. Mai mulţi cobani decât turişti. La Padina e tabără de corturi pe malul gârlei, dar puţină lume se îndepărtează prea mult de grătare şi beri, până în Şaua Strunga n-am întâlnit decât ciobani. Coborârea din Strunga până în Bran, pe muchia Şimonului, este una din secţiunile de referinţă, de povestit copiilor. Dar cel mai bine este să o încerci pe propria piele. Sigge şi Mike au zburdat din zona stâncoasă de sub abruptul vestic Bucegilor până la ieşirea din pădure deasupra Şimonului. De acolo kilogramele în plus la suspensiile lor lungi şi integrale şi-au spus cuvântul în cele câteva secţiuni de căţărare, dar pe ansamblu tot coborâre se cheamă că este, doar începi la aproape 1900 de metri în Strunga şi închei la vreo 700, în drumul naţional la Bran.
A treia zi am umblat prin zona de sub Piatra Craiului, prin Prăpăstii, La Table, Poiana de Sub Grind, cu punct terminus la Curmătura Groapelor, de unde se vede minunat întreaga Ţară a Branului. De aici ne-am întors spre Cabana Curmătura, întinzând de zor lanţul pe nişte urcări criminale – preţ just plătit pentru coborârea finală, prin Zănoaga până la Botorog. Un deliciu! Sperăm să-l mai vedem pe Sigge pe cărările de jurul Braşovului, alături de mai mulţi amici de-ai lui din Suedia.
Lasă un răspuns