Etichetă: trips

Odă oaspeților noștri britanici

Ne vizitează mountainbikeri din toată lumea, și majoritatea sînt foarte dedicați experienței. Își aduc de acasă bicicletele și echipamentele scumpe, au tehnică bună și condiție fizică pe măsură. Uneori ajung la noi oaspeți mai puțin concentrați pe mountain biking și mai interesați să petreacă împreună cu grupul de prieteni o experiență notabilă. Cerințele tehnice și fizice ale programelor noastre îi iau prin surprindere, dar asta nu-i împiedică să se simtă bine. Bineînțeles că e nevoie de multă diplomație, în general de abilități potrivite ale ghidului în a gestiona astfel de…

Turele de mtb în România

Organizăm ture ghidate de mtb în Transilvania. Avem cinci programe de o săptămână, tip all-inclusive, de la nivel mediu la expert. Puteți să vă înscrieți într-una din turele cu date fixe sau putem organiza ture la cerere. În pagina de contact am pregătit un formular pentru ture speciale, folosiți-l cu încredere, răspundem prompt! Din 1996 până astăzi am pedalat zeci de mii de kilometri, am urcat şi coborât zeci mii de metri diferenţă de nivel, la munte, la deal, la mare, în România şi în străinătate. Aşa cum ne-am descurcat…

Bonanza trail! – Alpii Transivlvaniei 2021

Programarea originală era pentru iunie 2020, dar un mic virus a deraiat planurile unei întregi planete. Mai mult de un an mai târziu, cu mai multe reprogramări pe parcurs, stelele în sfârșit s-au aliniat. Mark, Koen și Tom au reșuit să bifeze programul de o săptămână Alpii Transilvaniei, adăugând Carpații românești portofoliului lor impresionant de ture de anduranță mtb. A fost, ca de obicei, un meniu cu de toate. Urcări lungi, solicitante, asezonate cu sesiuni de împins și cărat bicicleta. Coborâri de povestit nepoților (denumite ad-hoc "bonanza trails"). Fără întâlniri…

Spre vârfuri

Începând cu sezonul 2021 includem în portofoliul nostru de ture un concept nou: Spre vârfuri. Că e vorba de o tură de o zi, de un weekend, de un program de o săptămână sau de zece zile, planul e să urcăm pe un vârf în fiecare zi, și să coborâm apoi la o bere rece, la o cină bună și la un somn binefăcător. După câțiva ani buni de recunoașteri, am selectat zece vârfuri pentru savurat cu și pe bicicletă. Toate oferă urcări tehnice, combinând secțiuni de pedalat intens cu…

Zile de pus în ramă

Se zice că schiul de tură e echivalentul hibernal al mtb-ului. Urcatul e lung, solicitant (există contra-argumentul e-bike, despre el ne-am exprimat părerea aici - engleză only.), iar coborârea semnificativ mai scurtă. De fapt e chiar mai frustrant în schiul de tură, pentru că factorul distracție al oricărei coborâri depinde major de calitatea zăpezii (și în zonele înalte și înclinate o zăpadă bună înseamnă de multe ori și risc mare de avalanșă) și de vizibilitate. În mtb, oricât de nasoală e vremea, măcar vezi cărarea, iar despre avalanșe nici nu…

E mai bine la aer liber

Toamna oferă cele mai dramatice peisaje, și tura din octombrie 2019 cu Ofir nu a făcut exepție de la regulă. Ba din contră, albul primei zăpezi a adăugat un element în plus, rezultatul fiind nu doar spectaculos, ci și cu o clară notă de "ciudat". Ne reamintim de zilele acelea acum, în timpul pandemiei Covid-19, carantinați la domiciliu de politici publice paranoic-panicarde. Un lucru e sigur: dacă e să vină sfârșitul lumii, am vrea să-l întâmpinăm undeva afară, în mijlocul naturii. Pe bicicletă. [ngg src="galleries" ids="143" display="basic_thumbnail" thumbnail_crop="0"]

Carpat MTB Enduro open tour 2019

A doua ediție a programului Carpat MTB Enduro Open s-a desfășurat în Iulie 2019, având participanți un cuplu suedez, aflat într-o vacanță mai lungă în România, și un grup de trei prieteni germani. Ca de obicei, o săptămână de pomină, în ciuda vremii dubioase, neașteptat de umedă pentru mijlocul verii, și a problemelor logistice și tehnice întâmpinate. Dar nimic ce nu se poate rezolva cu haine potrivite, cu un set bun de scule și cu echipament de împrumut la dispoziție. Ne-am dat pe platoul Bucegilor, prin abruptul vestic al Bucegilor,…

Ture speciale pentru oameni speciali

"Nu știu cum faceți, dar voi aduceți mereu oameni faini!". Maria e proprietara unei pensiuni rurale la poalele Bucegilor, cotată pe airbnb drept una din cele mai populare cazări în zonă. Are, deci, ocazia să întâllnească oameni deosebiți din toată lumea. Cu toate astea, mountain bikerii care vin cu noi cu bicicleta peste Bucegi, mai mult sau mai puțin înnoroiți dar cu zâmbete contagioase pe față, sînt dintr-un aluat aparte. Stăm la Maria în ultimele două zile ale programelor Circuitul Bucegilor și Alpii Transilvaniei și ne bucurăm de camerele primitoare,…

Splendoare de octombrie

Octombrie este luna ideală pentru ture scurte. Da, vremea aventurilor de o săptămână a trecut, dar episoade scurte și intense merg la marele fix. Precum cele două zile de mountain biking cu Robin, din Islanda. Piatra Craiului și Bucegii erau încă mahmure în zona înaltă, după ce iarna a dat o târcoală scurtă și intensă cu zăpadă de un metru la Vârful Omu. Cărările din zonele mai joase, sub 1600 de metri, au fost delicioase. Vremea perfectă, lumina ideală. Bucurie în stare pură. Mai sînt vreo două săptămâni pănă schimbăm…