Am testat vara asta tricouri de ciclism de la Merinito. Doișpe zile de bike legate, șase-șapte ore pe bicicletă în fiecare zi, vreme de toate felurile: de la 5 grade la 30 de grade, vânt, ploaie, soare.
Nota zece la cum gestionează tricourile transpirația, și a fost multă. Și caldă, și rece. Nu m-a deranjat deloc senzația de vagă mâncărime pe piele, dar e posibil ca cei cu epiderma sensibilă să aibă altă părere.
Le-am spălat cam la trei zile, uneori manual, alteori la mașină. Nu că le-aș fi simțit murdare, sau că ar fi mirosit a clasicului „eau de velo”, ci pur și simplu nu-mi venea să le hingheresc în halul ăsta. Spălare manuală sau program la mașină de 40 de grade (că la 30 de grade nu se spală cum trebuie chestiile împuțite într-o tură serioasă de mtb). Cică n-ar trebui să storci tricoul la mașină, prin centrifugare. Le-am stors, că dacă aștept să se adune toate țoalele din lână o să spăl odată pe an. Aparent au rezistat cu brio.
La uscare am încercat să am ceva mai multă grijă, să le pun la orizontală. Mai ales dacă le-am stors manual, prin presare, și au rămas mai ude. Dacă le-am stors la mașină, atunci le-am lăsat și atârnate. În general se usucă ceva mai greu decât tricourile de plastic „tehnice”. Partea bună este că le poți lua semi-uscate pe tine și senzația de rece trece foarte repede, iar apoi tricoul se usucă pe corp. Până îl uzi din nou cu transpirație, ceea ce oricum se întâmplă rapid.
Le-am purtat cu rucsac în fiecare zi, și aici am avut temerile cele mai mari. Au tricourile rezistență mecanică? Se rup de la frecare? Se scămoșează?
Clar sînt mai puțin rezistente la uzură decât cele de plastic. Dar mă așteptam, sincer, să fie mai rău. Am reușit să ciupesc un tricou pe spate, dar nu pe o zonă de frecare mare cu rucsacul, drept pentru care suspectez mai degrabă că l-am agățat în altceva. Chestii de-astea am pățit și cu tricouri tehnice, de plastic, așa că e greu să dau un verdict.
Scămoșarea e evidentă, dar eu n-am întâlnit chestii de lână să nu se scămoșeze, cu sau fără rucsac în spate. Mi s-au scămoșat bluze de corp, purtate pe sub polare, geci și alte alea. În plus, scămoșarea asta sună mai rău decât arată în viața reală. Cu puțină imaginație o poți considera „patină”. 🙂
Buzunarul de la spate mi-a fost complet inutil. Nu l-aș fi folosit nici dacă n-aș fi avut rucsac, că are un nasture pe care-l desfaci cam în același timp în care ai repara o pană.
Per total experiența este mai mult decât pozitivă. Life in plastic o fi fantastic, dar mie mi-a cam ajuns. Rămâne de văzut cât vor rezista la tăvăleală, aici e marea necunoscută. Că la 200 lei bucata tricourile Merinito nu sînt tocmai consumabile. Îți dau, în schimb, un probabil nemeritat aer de eleganță, că arată chiar bine.
Deci, dacă vreți scăpați de ștampila „lycra boy”, or girl, go whool.
Lasă un răspuns