Aprilie este una din cele mai faine perioade pentru mountain biking. De ce?
Pentru că e liniște pe cărări. Lumea e mai degrabă încă prin case, sau pe pârtiile cu resturi de zăpadă. Temperaturile sînt blânde, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Pământul e uscat, toată umezeala din sol fiind suptă de copacii și vegetația perenă, în pregătirea viitoarei explozii de verde. Vizibilitatea e bună în pădure, lipsa frunzelor lasă privirea să scaneze cărarea și mișcările pot fi planificate cum trebuie, din timp. În fine, entuziasmul e mare, după lunile de ger și zăpadă care au ținut bicicleta în hibernare.
2019 a păstrat regula: aprilie a început cu vreme bună, uscată, temperaturi plăcute, numai bine să mă pot acomoda la noua bicicletă COTIC FlareMax.
Totul bine, uscat și frumos până să înceapă prima tura a sezonului, patru zile de trail-riding cu suedezul Daniel. Au început ploile, a venit frigul. Genul de situație în care stai cuminte, în casă, la căldurică. Nu când ai o tură programată, și când musafirul tău vine din Suedia, unde așa o vreme e la ordinea zilei. Astfel că am luat situația și bicicletele de coarne, și cărările la rând. Și bine am făcut, senzația de împlinire pe care o ai după ce dovedești cărări super alunecoase e revigorantă, îți redă încrederea în propriile abilități, mai mult sau mai puțin prăfuite după sezonul de hibernare. Iar la sfârșitul zilei, supa caldă e și mai caldă, berea rece e și mai rece, somnul și mai dulce.
Mulțumiri lui Daniel că a rămas neclintit în fața vremii neprietenoase, trăgând de mine atât la deal cât și la vale, urmându-și programul de antrenament pentru maratoanele mtb la care plănuiește să participe.
Aici un scurt montaj video al cărărilor parcurse în ultima zi a programului. Noroi de calitate din vestul Bucegilor, zona Moieciu – Șimon.
Și o mică galerie foto.
Daniel 
