Etichetă: cross-country

Olandezii zburători în Alpii Transilvaniei

Patru mtbişti vajnici olandezi ne-au vizitat la începutul toamnei pentru a face turul Alpilor Transilvaniei, program nostru de şase zile, nivel avansat. Karin, Yvonne, Angelique şi Henk şi-au împachetat bicicletele, s-au suit în avion într-un ploios Eindhoven şi au aterizat la Otopeni într-o toamnă caldă şi frumoasă, nerabdători să se ia la trântă cu cărările Carpaţilor. Ne-am dat în jurul Ciucaşului, am traversat munţii de la Cheia până în Azuga, am dat târcoale Bucegilor atât în zona abruptului estic, spre Valea Prahovei, cât şi în cel vestic, spre Moieciu de…

Freeride în Bucegi şi Piatra Craiului

Trei zile de freeride prin Bucegi şi Piatra Craiului cu Sigge şi Mike - o bucurie pentru suflet, pentru ochi, dar şi pentru obiectivul aparatului. A meritat din plin efortul de a căra două kilograme de echipament, cei doi biciclişti au avut o grămadă de arătat. Pentru prima dată am simţit că bătrâna mea bicicletă este, cu adevărat, bătrână, văzându-i pe cei doi cum zboară la vale. Regula coborârilor era simplă: ia-o tu înainte, noi te aşteptăm jos. Dar n-am a mă plânge, aşa bătrână cum e mă duce bicicleta…

Sesiune foto în Piatra Craiului şi Postăvaru

Am bătut zilele astea cărările Postăvarului şi din Piatra Craiului, o bucurie. Ocazie bună să stăm pe la umbră pe sub copaci, căldura asta mediteraneană nefiind tocmai ideală pentru pedalat. Dar şi să încropim o sesiune foto cu un model suedez - Sigge în rolul protagonistului. Şi a avut ce să ne arate, după cum vedeţi în imaginile de mai jos. Downhill? Freeride? All-moutain? Cross country? Sigge îi zice simplu, mountain biking. E un veteran al genului, se dă pe cărări de pe vremea când nu existau atâtea "specializări". Doar…

Braşov XCM preview

Un montaj de vreo zece minute din ce am filmat prin aprilie 2012 pe cărările din Postăvaru pe care se desfăşoară concursul XCM Braşov.

Cross-country şi freeride prin Bucegi

[singlepic id=655 w=500 h=333 float=right] După trei săptămâni de iarnă la Braşov ca-n poveştile copilăriei, în sfârșit un weekend cu soare. Prilej bun de a ieşi cu trupa la un schi de tură prin Bucegi, pe versanţii mai feriţi - riscul de avalanşă era suficient de mare. Plus o traversare de la Padina până în Moeciu, pe un traseu ce se pretează în egală măsură şi la biciclit. Din Braşov am fost patru, din Bucureşti au venit alţi cinci amatori de schiat şi bălăurit pe coclaurile patriei. Am urcat din…

Aşa a fost în 2011

A fost un an bun pentru mountain biking în România, am savurat fiecare moment. Am şi filmat câteva din ele, vă invităm să le vedeţi în continuare. O pereche de căşti, volumul tare, ”Play”. N-o să fie chiar ca la faţa locului, dar nici departe. Acest film a căştigat categoria Extrem! la Festivalul Filmul de Piatra 3.0, în ianuarie 2012. Sperăm să punem la treabă premiul (un pachet GoPro HD Hero 2 Outdoor) cât mai curând! Pentru 2012 pregătim trei programe de câte o săptămână (nivel mediu, avansat şi expert)…

Valea cu Apă, Postăvaru

Inaugurăm un mic face-lift al siteului mtbtours.ro cu filmul de mai jos. Am ieşit la pedalat şi filmat într-o duminică liniştită şi relativ călduroasă la începutul lui noiembrie, de atunci n-am prea mai avut parte de bicicletă, vremea ne-a ţinut la respect. Braşovul este un loc bine-cuvântat pentru mountain biking. Din centrul oraşului ajungi pe cărările care urcă până în Postăvaru în câteva minute. Tot în câteva minute ajungi şi la autobuzul de Poiana Braşov, preferat de coborâtorii tot mai numeroşi din oraş. Pentru cei care vor să transpire şi…

Pe cărările Ciucaşului

Una din cele mai faine ture din anul ăsta am făcut-o la început de octombrie pe cărările Ciucaşului. Ne mai aventurasem în Ciucaş acum mai zece ani şi rezultatul fusese dezamăgitor, prea puţină bicicleală şi prea multă cărătură. Liviu, la un pahar de vorbă în zona de start a Duatlonului Braşov din 2011, ne-a împărtăşit dezamăgirea. Încercarea lui de a ajunge pe vârful Ciucaş cu bicicleta s-a dovedit a fi la fel de nepotrivită pentru mountain biking. Şi totuşi... Cu Google Earth într-o mână şi cu harta în cealaltă am…

Platoul Bucegilor în septembrie

Platoul Bucegilor, vârful Omu, Drumul Grănicerilor, Padina, şaua Strunga şi coborâre spre Şimon. O tură plănuită de mult şi la care nu prea mai speram anul acesta, după o vară neobişnuit de rece şi ploioasă. Vremea a ţinut cu noi, şi bine a făcut, că tare bine a fost. Prima poveste de la mtbtours.ro, publicată acum mai bine de un an, a fost tot despre o tură în Bucegi. Atunci am luat-o muncitoreşte la pedală, din Sinaia, prin Şaua Dichiului şi ne-am oprit urcarea la Babele. Acum, miza a fost…

Imagini de la Duatlon Cetatea Braşovului 2011

[singlepic id=582 w=500 h=333 float=left]Chibiţ cu aparatul foto la duatlonul Cetatea Braşovului. Fotografiile sunt luate toate in coborârea de după Poiana Stechil, deci doar cei care au participat la tura lungă figurează printre protagonişti. Am coborât porţiunea asta cu bicicleta cu câteva zile în urmă, mi s-a părut periculos de rapidă. Solul foarte uscat, foarte dur, risc mare de alunecare în zonele cu praf/pietriş/nisip. Se vede că nu a plouat de mult. Ce ţi-e şi cu vremea asta, la începutul verii concursurile de mtb înotau în noroi, acum ne plângem…