
Etichetă: single trail
Eva și Christian vizitează des Transilvania, descoperind rădăcinile familiei - sași plecați în lumea mare din Sibiu (Hermannstadt). Vara aceasta au vrut să încerce ceva nou, astfel că au ales un program de trei zile de mountain biking în zona bisericilor fortificate, în Parcul Național Piatra Craiului și în flancul vestic al Bucegilor, în deja faimoasă Țară a Branului. A fost o experiență mai mult decât reușită. Deja familiarul peisaj transilvănean a căpătat noi dimensiuni prin intermediul bicicletei. Străbătând zilnic în jur de 30 de kilometri pe cărări prin păduri, pajiști și pășuni alpine…
Moș Crăciun a venit mai repede pentru mtbtours.ro anul acesta. Mai precis prin octombrie, când am avut bucuria și privilegiul de a organiza o tură de patru zile pentru un grup select de mtbiști francezi. O afacere cinstită: eu le-am arătat cărările din zona Brașovului, ei mi-au arătat la ce e bună o bicicletă, în patru zile de cross-country, all-mountain și enduro la pachet cu cinci francezi de maximă ispravă.Pe Pierre Geo Plantet îl știam de la Păltiniș, am văzut ce-i poate pielea la concursul din Triada MTB 2014: a…
Oricum o întorci, o altitudine maximă de aproape 300 de metri face din Lituania o țară plată. Teren propice pentru trasee de tip cross-country, cu cățărări relativ scurte și dese și coborâri asemenea. Nici vorbă de urcări sau coborâri lungi, tehnice. Adică epice, dacă ar fi să folosim un termen claisc din "mauntănbaicheză". Știa Tadas, din Vilnius, la ce se aruncă atunci când ne întreba la începutul anului despre o tură de mtb la nivel expert în Carpații din zona Brașovului? Cel mai probabil nu. Dar grupul părea foarte hotărât,…
Nu se întâmplă prea des să avem grupuri de francezi, nici la ture cu picioarele, nici la ture de mtb. În ciuda rădăcinilor culturale comune, Franța pare să fie cam departe de România, în comparație cu Germania, Austria, Olanda, Suedia, etc. Sau poate că francezii sunt mai puțin tentați să călătorească în afara granițelor. N-avem o explicație, cert este că am fost (plăcut) surprinși de mesajul trimis de Jean la începutul anului, care ne întreba despre o tură mtb la nivel avansat în România. [singlepic id=1260 w=728 h= display=block float=left]…
Știi că ești un mountain biker binecuvântat atunci când... locuiești într-un oraș precum Brașovul, un paradis mtb strategic plasat între munți minunați cu o mulțime de cărări la dispoziție, ai ocazia să faci ture cu un grup de suedezi care sunt atât o companie foarte plăcută, cât și o continuă sursă de inspirație în ale mtb-ului, ai la tot pasul oportunități fotografice cu mtb-iști super pricepuți ești chemat să organizezi o tură mtb de șapte zile pentru indivizii ăștia pentru al treilea an consecutiv. Pentru toate motivele astea (ar mai…
Pare greu de crezut, dar sunt și dezavantaje care decurg din privilegiu de a fi un mountain biker stabilit în Brașov. Nu multe, e drept. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, cred că e vorba de unul singur: ai atâtea posiblități de dat prin jurul casei, că devine tot mai peste mână să cercetezi locuri mai îndepărtate. De ce să umbli creanga când ai zeci, sute de kilometri de drumuri și poteci în Postăvaru, în Piatra Mare, în Bucegi, în zona Branului, în Piatra Craiului, în Bucegi? Din fericire…
Fantasmagoria "Superski în Carpați" este o idee veche de mai bine de zece ani, timp în care și-a urmat evoluția firească de la "master-plan strategic de dezvoltare a turismului" la coșul de gunoi. Nu are cum să reziste financiar un mega domeniu de schi în niște munți relativ mici, cu precipitații puține și cu temperaturi medii prea ridicate pentru a ține măcar zăpada artificială pe pârtii mai mult de două luni. Sigur, a rezultat un domeniul de schi rezonabil în Poiana Brașov, suficient de mare pentru un oraș precum Brașovul…
Tradiția drumețiilor pe cărările Tâmpei este veche – în orice anotimp, pe orice vreme, brașovenii iau cărările la picior spre Poiana Stechil, spre Pietrele lui Solomon, spre Poiana Brașov, spre Cabana Postăvaru. Bicicliștii sunt o prezență mai recentă în peisaj, din ce în ce mai consistentă de la an la an. Downhill-ul este la mare căutare, dar există și destui temerari ai hard-tail-ului care se încumetă pe potecile calcaroase. Sunt cărări în Postăvaru pentru toate gusturile și posibilitățile. După cum o dovedește și varietatea de competiții organizate în zonă: alergare…
Un rezumat video al celor șase zile de all-mountain pe care le-am pregătit pentru prietenii noștri suedezi în iulie 2013. Micke a filmat in extenso cu GoPro-ul, iar chesty-ul și bicicleta full-supension au produs o imagine fluentă, remarcabil de stabilă. Am apreciat în mod special sunetul natural, în armonie cu producțiile video-mtb pe care la publicam și noi pe mtbtours.ro. Puncte bonus pentru "audio heart-beat monitoring", pozitița de filmare la piept a înregistrat de în câteva momente sunetul bătăilor de inimă: ocazie perfectă pentru a re-trăi intensitatea momentului. Prima în…
Ne dăm cu Sigge şi prietenii lui cu bicicleta pe cărările din jurul Braşovului de ceva vreme, ştim ce le poate pielea - vezi poveştile mai vechi (asta, asta sau asta). Pentru vara lui 2013 am pregătit o tură de o săptămână, ajustând puţin programul ”Transylvanian Alps” (detalii aici) să fie mai pe gustul enduriştilor. Din meniu n-au lipsit clasicele cărări din Postăvaru, ture în zone mai puţin populare precum Ciucaş, Grohotişului-Baiului. Nu puteau lipsi Bucegii, cu Drumul Grănicerilor, cu Sfinxul, Babele, Cabana Omu, cu deja celebra coborâre din Strunga…