
Etichetă: single trail
Într-o vreme când în mountain biking se vorbește tot mai mult despre electric, o tură de șase zile cu Mark, Rob, Rod și Paul în jurul și prin Bucegi a venit ca o gură de aer proaspăt. Cu un singur participant sub pragul de 60 de ani, cei patru britanici au demonstrat cu vârf și îndesat că vârsta nu contează. Urcări lungi pe forestiere, precum drumul din Scheii Brașovului în Poiană? Drumuri abrubte, precum urcarea la Curmătura, în Piatra Craiului? Sau cărări tehnice, precum cea de la Padina spre Pasul…
Programul nostru Alpii Transilvaniei este o nucă tare. Șase zile de mountain biking pe cărări alese pe sprânceană, solicitante și la deal, și la vale. Majoritatea oaspeților noștri tind să subevalueze programul, judecând tura doar din diferențele de altitudine și distanțele parcurse, comparându-le cu expediții făcute în Alpi. Nu e cazul suedezilor. Poate au ei o predispoziție pentru anduranță, câștigată în vremea lor rece și umedă, în iernile interminabile. Sau poate am avut noi noroc să fim vizitați dar de suedezi apți și dornici să îndoaie munții, să îmblânzească cele…
Am deschis sezonul turelor lungi, de o săptămână, cu un Circuit al Bucegilor pentru un grup de patru rideri israelieni, pregătiți cu tot inventarul pentru o tură de povestit nepoților: biciclete full suspension, cotiere și genunchiere, căști full-face. Plus multă, foarte multă voie bună. Avem un inventar generos de fotografii și filme pe site, din care se poate deduce destul de bine despre ce e vorba în turele noastre. Totuși, realiatatea e altceva: muntele e chiar munte, peisajele văzute în mărime naturală te lasă fără suflare. Iar cărările... n-ai ce…
A doua gașcă de mtbiști din Lituania ne-au călcat pragul și potecile la sfârșitul lui septembrie 2016, bucurându-se de patru zile cu vreme minunată și mtb adevărat prin munți din zona Brașovului. Postăvaru, Piatra Craiului și Bucegii numără câteva trăsături comune. Sunt aproape de Brașov, flancând o zonă binecuvântată cu peisaje unice (n-o spun doar eu, o declară mai toți oaspeții pe care-i plimbăm prin zonă cu bicicletele, cu picioarele sau cu schiurile de tură). Au vaste rețele de cărări ideale pentru mountain biking, de la baza pantelor împădurite până sus…
Programul Alpii Transilvaniei este unul mereu dificil. O grămadă de urcări, la fel de multe coborâri tehnice de-a lungul a cinci munți, la altitudini variind între 700-800 metri și peste 2300, pe cărări demne de concursuri enduro și maratoane XC. Vremea poate pune și ea umărul, cu o ploaie enervantă sau chiar cu ninsoare și gheață. Ca să fie treaba completă, în tura organizată în Octombrie 2016 pentru un grup de vajnici mtbiști belgieni am avut parte de o încercare nouă. Anume să-mi aduc aminte care dintre ei este Bert, care…
Milo ne-a scris un email în miezul verii, când calendarul nostru era în bună măsură deja ocupat. Din fericire pentru toată lumea, a nimerit o fereastră de patru zile libere între ture deja planificate, în care să concentrăm urcări aprige și coborâri solicitante pe poteci și cărări în ture zilnice de 1500-2000m urcare și 80+ kilometri distanță. I-am explicat lui Milo că relieful montan din preajma Brașovului adună atâta urcare în jumătate de distanță, sau chiar mai puțin, dar să fie liniștit, per total intensitatea este suficient de mare încât…
Revenim cu o producție video după o pauză destul de lungă. Sperăm să vă placă la fel de mult cât ne-am distrat noi făcând-ul: biciclind, filmând, editând. E un motiv simplu din cauza căruia am cam lăsat producția video cu biciclete în pace. Când mergi să filmezi, nu mai faci altceva. Nu te dai cu adevărat cu bicicleta, flow-ul este mereu întrerupt. Rucsacul e mai greu. Scoate camera la fiecare oprire, pune microfonul, verifică expunerea, apoi desfă și pune totul înapoi pentru o scurtă sesiune de dat, până la următorul…
Sunt multe zone ideale pentru mountain biking în România, dar niciuna nu este precum Brașovul. Nicăieri nu există o varietate mai mare de munți, toți ușor accesibili. La cinci minute de Piața Sfatului încep faimoasele cărări din Postăvaru. Ciucașul, Bucegii, Piatra Craiului, Baiului, Piatra Mare, Grohotișului – totul este la maxim 30-45 minute distanță de Brașov. De mai bine de cinci ani pasiunea noastră este să legăm aceste masive muntoase în programe de șase zile (plus sau minus, de la caz la caz) de tip bike-in bike-out, petrecând cât mai…
Christian avea pregătit un mtb nou nouț de 27.5 pentru tura Circuitul Bucegilor, programată pentru iulie 2015. A decis, totuși, să-i ofere bătrânei Cannondale o ultimă aventură - și chiar asta a fost, pe cărările din Postăvaru, din Bucegi și din Piatra Craiului. [singlepic id=1544 w= h= float=none] Planul lui Christian era ca după tură să lase bicicleta vreunui copil dintr-un stat transilvănean, sper că pensionarea Cannondale-ului a însemnat, de fapt, o nouă tinerețe. [nggallery id=100]
Nu înțeleg eu prea multă germană, cu atât mai puțin dacă intră în ecuație și accentul austriac. În unele cazuri, însă, chiar nu e nevoie de traducere. „Brutal” și „Total” au fost cuvintele pe care le-am auzit cel mai des în timpul turei de șapte zile de mountain biking pe cărările Carpaților, din Ciucaș până în Piatra Craiului la începutul lui iulie 2015. Ziua unu – încălzire în Munții Ciucaș [singlepic id=1468 w= h= float=none]Ajunși de la aeroport în Cheia la o oră cam imposibilă, prima zi de mtb a…